19.01.2015

Mythos und Mystifizierung 2 – Mit şi mistificare 2






Zwischen Mythos und Mystifizierung – Între mit şi mistificare
  

II 





Aktualisiert - actualizat: 25. 6. 2016,  15:40 h 




 

Am 28. Februar 2015 forderte eine fundamentalistisch-orthodoxe Gruppierung die Kanonisierung des zum „Heiligen der Gefängnisse” (sfînt al închisorilor) verklärten, früheren Chefs der terroristischen Legionärspolizei, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka).



Die von neolegionaristischen Kreisen initiierte Rehabilitierungskampagne rumänischer Faschisten hat einen neuen Höhepunkt erreicht. Am 28. Februar 2015 forderte eine fundamentalistisch-orthodoxe Gruppierung, die im Internet unter dem Namen „Mărturisitorii“ (dt. Märtyrer oder Blutzeugen) diese Kampagne betreibt, den zum „Heiligen der Gefängnisse“ (sfînt al închisorilor) verklärten, früheren Chef der terroristischen Legionärspolizei, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka) zu kanonisieren. 



In einer im Internet veröffentlichten, apologetischen Darstellung wird der in der Zeit des „national-legionären Staates“ (1940-41) tätige Expolizeichef Ghica (1903-1982) als ein „Prinz und Kavalier der rumänischen Menschlichkeit“ beschrieben, der „24 Jahre in Gefängnissen verbracht hat“, aus denen er 1964 „so rein wie eine Träne“ entlassen wurde.
Ghica war im Januar 1941 an der so genannten Legionärsrebellion“ beteiligt und ist mitverantwortlich an den antijüdischen Ausschreitungen jener Tage, als rumänische Rechtsextremisten Juden an Fleischerhaken im Bukarester Schlachthaus aufgehängt haben. 



Während seiner Haft beteiligte sich Ghica an den Plänen zur Wiederherstellung der faschistischen Legion und der Fortsetzung deren Tätigkeit im Untergrund. Während eines der Gespräche, die im Gefängnis von Aiud stattgefunden haben, wurde der Plan entworfen, ein von Juden und anderen Minderheiten ethnisch gereinigtes Rumänien aufzubauen. Im Namen eines „christlichen Nationalismus“ plädierte Ghica beispielsweise 1961 für ein totales Verbot des Unterrichts in den Sprachen der nationalen Minderheiten (ACNSAS, I 233979, vol. 9, Bl. 55).














Weitere Einzelheiten zu dem Thema in der Rubrik Postkommunistischer Antonescu-Kult.


O grupare fundamentalist-ortodoxă a cerut pe data de 28 februarie 2015 canonizarea fostului şef al poliţiei legionare, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka), descris drept unul dintre „sfinţii închisorilor”.





Campania de reabilitare a unor extremi
şti de dreapta încarceraţi, iniţiată de cercuri neofasciste din România, a atins un nou punct culminant. Pe data de 28 februarie 2015, o grupare fundamentalist-ortodoxă care administrează platforma electronică intitulată „Mărturisitorii” a cerut canonizarea fostului şef al poliţiei legionare teroriste, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka), zugrăvit ca un „sfînt al închisorilor”.
Într-o prezentare apologetică a fostului şef de poliţie, din perioada statului naţional-legionar (1940-1941), Ghica (1903-1982) este descris drept „un adevărat Prinţ şi cavaler al omeniei româneşti” care după „24 de ani în închisori” a ieşit din detenţie, în 1964, „curat ca o lacrimă”.
Ghica a participat în 1941 la aşa numita „rebeliune legionară” şi este unul dintre vinovaţii pentru atrocităţile antievreieşti care au avut loc în timpul pogromului în cursul căruia extremişti de dreapta au ucis numeroşi evrei, unii dintre ei fiind agăţaţi în cîrlige în abatorul de la Bucureşti.
În cursul detenţiei Ghica a participat alături de alţi legionari încarceraţi la elaborarea unor proiecte de refacere a Legiunii şi a activităţilor care urmau să se desfăşoare în clandestinitate. În discuţiile pe această temă cu alţi lideri legionari închişi la Aiud (Nistor Chioreanu, Ilie Niculescu, Victor Biriş – care făceau parte din „comandamentul” ilegal gardist din penitenciar, „completat” în 1962, cu şeful propriu zis al legionarilor din ţară, transferat la Aiud: Nicolae Pătraşcu, adjunctul comandantului exilat în Spania, Horia Sima) s-au întocmit proiecte strategice în vederea realizării unor epurări etnice într-o viitoare Românie legionară. În numele unui „naţionalism creştin”, Ghica, de exemplu, a pledat în 1961 pentru interzicerea totală a învăţămîntului în limbile minorităţilor naţionale (ACNSAS, I 233979, vol. 9, f. 55).
În textul postat pe pagina citată, „Mărturisitorii”, se susţine că nu a făcut nici „un compromis cu satana, căci comuniştii sunt oamenii satanei, comunismul este religia satanei şi nu poţi face compromisuri cu ea”, şi „din aceste motive considerăm că Alexandru Ghica poate fi trecut în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe”. Din cîteva fragmente extrase din scrieri memorialistice, postate, se desprinde o imagine imaculată a lui Ghica, de prinţ care a rămas „fidel credinţei sale” (politice), avînd „conştiinţa nealterată” şi care „purta în suflet chipul unei societăţi româneşti de nobleţe spirituală pe care Legiunea urmărea să o înfiinţeze în ţara noastră”. De la această „personalitate de referinţă a Mişcării Legionare”, arestată şi condamnată după rebeliune ca şi Valeriu Gafencu, declarat şi el drept un „sfînt al închisorilor”, Gheorghe Calciu afirmă, potrivit aceleaşi platforme electronice, că ar fi primit „lecţii de bună-creştere”. Un alt fost deţinut scrie că Ghica a fost cel care i-a devenit „călăuză pentru totdeauna de cum trebuie să fie şi să se comporte un legionar”.




***


[30. Januar 1941. Erklärung des Direktors des Pädagogischen Seminars aus Iaşi über die Aktivitäten des Führers der Junglegionäre, Valeriu Gafencu (1921-1952) während der Rebellion vom 21.-23. Januar 1941, der heute von klerikal-faschistischen Kreisen in Rumänien zum „Heiligen der Gefängnisse” verklärt und dessen Heiligsprechung gefordert wird]

[30 ianuarie 1941. Declaraţia directorului Seminarului Pedagogic Universitar din Iaşi în legătură cu evenimentele din timpul rebeliunii legionare, 21-23 ianuarie 1941, şi acţiunile de instigare ale lui Valeriu Gafencu, 1921-1952, activist al organizaţiei legionare de tineret, Frăţiile de Cruce / F.D.C., condamnat ulterior, elogiat astăzi de către cercuri clerical-fasciste din România drept „sfînt al închisorilor“, şi propus – alături de alţi legionari încarceraţi - să fie canonizat]




ACNSAS, P 013125, vol. 1, ff.410-411v.

Note - Anmerkungen
 *) Ilie-Vlad Sturdza, născut la 8 iunie 1916, la Berna, în Elveţia – decedat la 20 septembrie 2009 la Madrid; fiul lui Mihail Sturdza (1886-1980) **), ministru de externe în timpul statului naţional-legionar şi în guvernul de la Viena al lui Horia Sima. Vlad Studza a fost activ în cadrul Legiunii, implicat, la Iaşi, în acţiuni din timpul rebeliunii, condamnat, înrolat în batalioanele de reabilitare ale gardiştilor de la Sărata, a fugit mai tîrziu în Elveţia, s-a înrolat în legiunea străină, iar, după 1952, s-a stabilit în Spania. În opinia lui Sturdza „rebeliunea” este o „minciună sfruntată” (a se vedea: „cartea publicată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor”, semnată de Ilie-Vlad Sturdza, Pribeag printr-un secol nebun. De la Legiunea Arhanghelul Mihail la Legiunea Străină. Ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu şi Mihai Ghyka. Cu un cuvânt înainte de Mihai Ghyka, Editura Vremea, Bucureşti, 2002, p. 51).
**)
M. Sturdza în uniformă legionară
Prinţul Mihail Sturdza (1886-1980), diplomat de carieră, fost ministru al Afacerilor Străine în perioda guvernării legionaro-antonesciene (1940-41), arestat după rebeliune, refugiat, ministru de externe în guvernul de la Viena (1944-45), condus de şeful fasciştilor români, Horia Sima; mort în exilul spaniol şi înmormîntat la Madrid. Autorul scrierii memorialistice, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută, apărută iniţial în limba română la Editura Dacia, Rio de Janeiro-Madrid, 1966; apoi reeditată de către revizionistul George Piscoci Dănescu (care, în 1998, a publicat şi cartea antisemită a lui Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii israeliene): Editura Fronde, Alba Iulia-Paris, 1994 şi Criterion Publishing, Bucuresti, 2004. Sturdza a mai publicat şi cartea: Trădarea cârmuitorilor, traducere din limba engleză de Val Stanton, Criterion Publishing, Norcross, 2003 (1 1976). Editura Criterion a aparţinut optzecistului emigrat, în 1991, în Statele Unite, Gabriel Stănescu (1951-2010) care a scos în America şi revista cu tentă revizionistă „Origini” („Origini Romanian Roots, A Review of Literature, Ideas, and the Arts”). Într-un necrolog publicat în revista gardiştilor exilaţi în Spania al cărui prim director a fost poetul legionar Aron Cotruş (1891-1961), iar redactor principal, Traian Popescu (n. 1910), „Carpaţii” (anul XXV, Nr. 21-22, Dec. 1979, Ian.-Feb. 1980) se spune despre Sturdza că: „S'a înrolat ca soldat al Legiunii şi nu a mai părăsit-o de atunci până ce şi-a dat ultimul sfârşit, în 1980, ajungând la gradul de Comandant al Bunei Vestiri”.
***



  

[1964. Über die Legionärsorganisation, 1. Bd., Aiud 1964. Umschlag: Radu Mironovici und Ruja P. Nicolae]

[1964. Despre organizaţia legionară. Vol. 1, Aiud, 1964. Coperta: Radu Mironovici si Ruja P. Nicolae]







***

[27 aprilie 1970. Declaraţia lui Nicolae Orbulescu [1] despre ceea ce i-a povestit Nistor Chioreanu în legătură cu mişcarea legionară, începînd cu perioada guvernării legionare şi terminînd cu întîmplările de după eliberarea lor din închisoare, în 1964. Fragmente.]


Dată în faţa noastră
Astăzi 27 aprilie 1970
Lt.-col. Dumitrescu V.
DECLARAŢIE [2]
Subsemnatul ORBULESCU NICOLAE, născut în anul 1915 februarie 4, în oraşul Caransebeş, jud. Caraş-Severin, fiul lui Nicolae şi Maria, ambii decedaţi, domiciliat în Caransebeş, str. Sebeşului nr. 7, jud. Caraş-Severin, de profesie contabil la Seminarul Teologic din Caransebeş, am absolvit şcoala militară pregătitoare de ofiţeri de rezervă, cu gradul de sublocotenent, am absolvit cu titulul de licenţă dreptul şi filozofia la Universitatea din Bucureşti, fost legionar, cu gradul de ajutor comandant, posesor al buletinului de identitate seria K. nr. 967776 eliberat de Miliţia Caransebeş, declar următoarele:
Am cunoscut pe CHIOREANU NISTOR în anul 1940, în timpul guvernării legionare, prin luna octombrie, la secretariatul org. legionare cu ocazia unei Şedinţe cu şefii de org. judeţene şi regionale, CHIOREANU NISTOR fiind şeful org. legionare Ardeal, cu sediul la Sibiu. După şedinţă am fost împreună adică subsemnatul şi CHIOREANU N. la preşedinţie la Sima. Sima a stat cu el de vorbă 1-1,30 oră, după care a venit la mine în birou şi mi-a spus că l-a chemat pe CHIOREANU la masă, dar acesta nu ştie dacă va putea veni, în caz afirmativ să-l duc la masă şi să-l aşteptăm şi pe el. După cîte reţin CHIOREANU N. nu a fost la masă şi a plecat la Sibiu. L-am reîntîlnit pe CHIOREANU N. la Sibiu, unde subsemnatul am fost să pregătesc cu organizaţia legionară primirea la Alba-Iulia la 1 dec. 1940 a lui ANTONESCU şi HORIA SIMA, cu multă lume care venea acolo pentru serbarea alipirii Ardealului.
f. 160
La 1 dec. l-am reîntîlnit pe CHIOREANU la Alba-Iulia. Cu această ocazie CHIOREANU şi-a exprimat faţă de subsemnatul neîncrederea în „loialitatea” colaborării lui Antonescu cu org. legionară. Subsemnatul l-am confirmat şi i-am povestit cele petrecute la preşedinţie cu cîteva zile înainte de 1. dec., după asasinarea celor de la Jilava. Adică următoarele:
Ion Antonescu îl chemase pe Sima şi Pătraşcu şi pe Petrovicescu. Au venit însă numai Sima şi Pătraşcu din cei chemaţi de Antonescu şi în plus Stoicănescu şi subsemnatul. Antonescu venise cu Elefterescu şi Steflea Ilie. Antonescu a acuzat pe Sima de incapacitate în păstrarea disciplinei legionarilor şi de nepăsare faţă de starea de haos şi anarhie pe care aceştia au adus-o în ţară. Sima nu a ripostat. Antonescu i-a cerut în continuare să-i predea comanda org. legionare pentru că el va putea pune ordine „între aceşti băieţi buni”, dar care dacă nu se tem de nimeni îşi fac de cap. În plină discuţie a venit acolo şi preotul Boldeanu Vasile, pe care Antonescu l-a primit cu simpatie. Înainte ca Sima să răspundă, adică imediat după ca Antonescu formulase pretenţia să i se dea comanda org. a intervenit Pătraşcu destul de violent adresîndu-i-se întîi lui Sima, asproximativ astfel: Garda de fier nu este un batalion de infanterie pe care l-ai primit dta, de la comand. reg. cînd ai fost făcut maior, garda de fier este o organizaţie politică şi nu se poate preda cuiva care abia dacă ştie ce înseamnă politica, apoi adresîndu-i-se lui Antonescu, i-a spus că el este şeful statului şi implicit şi al org. legionare deci să de ordinele pe care le crede necesare pentru liniştea şi siguranţa statului şi şeful org. legionare Sima va transmite aceste ordine potrivit cu rînduiala politică la cine trebuie şi se vor executa. Antonescu i-a răspuns lui Pătraşcu să ia el comanda efectivă a legionarilor şi atunci el, Antonescu, este mai sigur de rezultate decît cu Sima, care îi ocroteşte pe toţi cei ce produc dezordine în ţară. Pătraşcu i-a răspuns: domnule general, eu am primit gradul de la C. Codreanu şi actuala funcţie de la comand. org. legionare, deci nu altcineva poate să-mi dea alte ordine. Capitolul comenzii, vă rog să-l considerăm închis şi să trecem la probleme care se pot rezolva. Atunci Antonescu a cerut desfiinţarea poliţiei legionare, ceea ce Sima a aprobat pe loc, fapt care l-a liniştit pe Antonescu şi s-a trecut la alte probleme. În timp ce se
f. 161
discuta liniştit, Antonescu repetînd din cînd în cînd că pe el trebuia să-l iubească legionarii pentru că el a fost prietenul lui Codreanu şi acesta a discutat cu unii prieteni apropiaţi, după moartea gen. Cantacuzino că singurul om în stare să ia locul celui decedat este el Antonescu. La acestea Stoicănescu a răspuns lui Antonescu: noi nu ştim despre această confesiune a lui Codreanu, însă de vreme ce o spuneţi dv. desigur este adevărată, doar trebuie să vă amintesc dle general că gen. Cantacuzino l-a ascultat tot timpul pe şeful org. legionare, deci dacă vreţi să fiţi cu adevărat urmaşul lui, nu puteţi fi decît urmîndu-i exemplul. Legionarii vă iubesc cît vă ştiu prieten cu şeful lor nu şi după ce vor afla că vreţi să-i luaţi locul. Antonescu s-a enervat, din nou a părăsit camera respectivă, dar după un sfert de oră a revenit calm spunînd la intrare: dragă d-le Stoicănescu, îmi pare bine de cele ce mi-ai spus, apoi s-a continuat consfătuirea încă o oră şi ceva pe alte teme. Chioreanu a fost puternic impresionat de cele relatate de subsemnatul şi a rostit: cu acesta nu cred că ajungem noi departe. După aceea Chioreanu a mers cu subsemnatul la Sima şi au rămas împreună de vorbă, subsemnatul avînd alte obligaţii pentru ziua respectivă. La plecarea trenului special de la Alba-Iulia la Bucureşti, subsemnatul am fost în vagonul lui Antonescu, iar Chioreanu a fost cîteva minute în vagonul lui Sima, după care a trecut pe culoar spre coborîre şi subsemnatul l-am văzut şi am ieşit la el. Am stat de vorbă pînă la plecarea trenului. Chioreanu era foarte abătut şi spunea mereu că Antonescu ne va frînge gîtul. În călătoria spre Bucureşti eu am fost şi la Sima în vagon şi i-am reprodus cele discutate cu Chioreanu. Sima mi-a spus că îl cunoaşte bine şi că s-a apropiat mult sufleteşte de Noaghea Virgil şi de Marius Cioflea, cu care a lucrat pînă la arestarea acelora. L-am mai revăzut pe Chioreanu la Bucureşti în cîteva rînduri, dar nu am mai stat de vorbă decît în trecere. După 1944 am auzit de la vechii gardieni de penitenciar că a venit Chioreanu din Germania şi stă ascuns prin satele din împrejurimile Aiudului, el fiind originar din Măgina. În 1946 subsemnatul lucram la grădina penitenciarului Aiud, unde, cu un grup de deţinuţi politici şi drept comun, subsemnatul conduceam lucrările de
f. 162
irigare ale grădinii, folosind apa văii care curge în apropiere. Prin luna martie am fost după piatră, necesară lucrărilor la com. Cacova, dincolo de Măgina, în raport de Aiud. Acolo am întîlnit pe Hanu Vasile, reîntors din Germania şi „intrat în legalitate”, după afirmaţia lui, prin angajamentul luat de ei, cu Pătraşcu, faţă de T. Georgescu. Hanu Vasile mi-a spus că este şi Chioreanu, liber, la Sibiu. Hanu Vasile era optimist în ceea ce priveşte situaţia deţinuţilor, fiind sigur de o apropiată eliberare. Hanu Vasile ne-a vizitat, adică pe mine şi grupul de deţinuţi care lucram la grădină, mai de multe ori, în prezenţa gardianului şi cu ştirea directorului Guţan. Prin mai 1946, a venit la grădina penitenciarului Chioreanu Nistor şi de faţă cu gardianul a stat cu noi de vorbă, spunîndu-ne şi el că în curînd vom fi liberi. Pe mine m-a rugat în mod special să-i sfătui pe ceilalţi să nu fugă de la colonii sau de la grădini, pentru că încurcă acţiunea purtată de Pătraşcu şi Vică Negulescu pentru eliberarea deţinuţilor. La grădina penitenciarului a venit şi o nepoată a lui Chioreanu, trimisă de el pe numele mic Faustina, care a adus alimente pentru deţinuţi de la Chioreanu. Alimentele au fost lăsate la un deţinut legionar, care stătea permanent la grădină, locuind în aceeaşi casă cu gardianul Cordoş, şeful grădinii, se numea Mercioiu Dumitru. Se înfiinţase colonia de la Galda, sub conducerea lui Rogojanu Şerbam, la Unirea sub conducerea lui Lene Vespasian. Subsemnatul am fost la Unirea. La Ocna Mureşului, de care, colonia Unirea era aproape, locuia în casă proprie o legionară dna. Tescaru, pe str. Horia, unde prin legături realizate de Stoica Ilie veneau părinţii şi familiile deţinuţilor. Şi la mine a fost mama în 1946, iulie-august şi tot la dna Tescaru a fost găzduită. Tot în acel timp, adică iulie-septembrie, Stoica Ilie ne-a anunţat pe mine şi pe Manu Dimitrie să mergem la Uioara (Ocna Mureşului) pentru a vedea pe cineva. Era Chioreanu venit de la Sibiu, în primul rînd pentru a ne reproşa fuga din colonii a unor deţinuţi legionari, care au încurcat prin gestul lor pe Pătraşcu, în eforturile de eliberare a deţinuţilor şi ne-a adus ceva bani şi alimente pentru toţi deţinuţii. Ne-a spus că pentru Galda s-a dus Vică Negulescu şi a dat alimente şi bani lui Şerban Rogojanu, şeful coloniei. Chioreanu mi-a spus că a vorbit cu Bidianu, la Sibiu, şi acesta l-a anunţat că vine să ne viziteze
f. 163
la Unirea „pentru a ne lămuri în legătură cu acţiunea lui Pătraşcu”. 

[...].

f. 169

După 1964, în stare de libertate, înainte de a-l fi revăzut pe Chioreanu, l-am văzut de cîteva ori pe Pătraşcu, adică la sanatoriul T.B.C. Marila-Oraviţa, la Sibiu şi din nou la Sibiu în 1968, sfîrşit de august. De fiecare dată, cînd venea vorba de Chioreanu, Pătraşcu îmi spunea că pe el nu este bine să-l văd, el desigur nu este împăcat sufleteşte cu „sinuciderea” politică la care a mers, exclusiv, din dragoste pentru Pătraşcu şi este foarte amărît că acum Pătraşcu nu acceptă, sub nici o formă nici să-l revadă şi i-a transmis prin Cîndea [3] că nu este bine să se stabilească la Sibiu.


[...]



ACNSAS, I 233979, vol. 3, ff. 160 s.u.


Textul integral în: William Totok, Elena-Irina Macovei, Între mit şi bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România, Editura Polirom, Iaşi, 2016, 366 pp.




[1] Document dactilografiat.

[2] Nicolae (Lae) Orbulescu, născut în anul 1915 la Caransebeş, gardist, susţinător al liniei simiste, a fost condamnat în mai 1941 la 25 de ani de închisoare pentru activitate legionară, deţinere ilegală de armă şi sprijinirea rebeliunii (pentru detalii biografice inedite a se vedea: Declaraţia lui Nistor Chioreanu, din 29 iulie 1970, dată la Alba Iulia în calitate de martor, în faţa lt. col. Costache Iacob, organ de cercetare penală, în cauza privind pe Nicolae Orbulescu, cf. ACNSAS, I 233979, vol. 3, ff. 184-187). După ce este graţiat, în 1964, Orbulescu a continuat să activeze. Ca numeroşi alţi legionari a fost angajat într-o instituţie administrată de BOR, lucrînd în calitate de contabil la seminarul de teologie ortodoxă din Caransebeş. Conspirat sub numele de „Dragomir“, acceptă, în acelaşi timp să colaboreze cu Securitatea (cf. Ţiu, Istoria Mişcării Legionare 1944-1968, pp. 252-255). În 1968 este de acord cu implicarea sa într-o „combinaţie“ a serviciului secret, în care-l atrage şi pe legionarul Nicolae Ighişan [2-2], care nu cunoaşte dedesubturile scenariului securistic. Acţiunea avea ca scop, verificarea lui Nistor Chioreanu, considerat succesor al lui Nicolae Petraşcu în fruntea Legiunii din România. Chioreanu era suspectat că ar intenţiona să refacă structurile organizatorice şi de comunicare clandestină ale Legiunii. Misiunea lui „Dragomir“ consta în simularea unui plan de contactare a lui Horia Sima, comandantul exilat în Spania al Legiunii, în timpul unei vizite în Iugoslavia, prin intermediul unor gardişti din ţara vecină. În 1969 Orbulescu, însă, începe să întocmească proiecte de reorganizare a Legiunii pe cont propriu, ceea ce provoacă nu numai iritarea Securităţii, ci declanşează şi reacţii de contracarare dure. Acţiunile autonome ale lui Orbulescu, secundat de Ighişan, s-au soldat cu arestarea şi condamnarea celor doi în 1970. Procesele, desigur, erau concepute şi ca măsuri de prevenire a unor acţiuni similare şi ca semnale de avertisment la adresa altor gardişti, tentaţi să urmeze exemplul duetului Orbulescu-Ighişan. Nae Orbeluscu a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru propagandă împotriva orînduirii socialiste (art. 166 C.P., al. 1 – propagandă fascistă), şi-a ispăşit pedeapsa la Aiud şi a fost graţiat pe data de 24 iunie 1976. Trei ani mai tîrziu a murit.


[2-2] Nicolae Ighişan, născut 16 decembrie 1911 în comuna bănăţeană Valcani, mort în anul 2000, medic, militant legionar extrem de activ, internat în lagărul de la Miercurea Ciuc în timpul reprimării gardiştilor de către regele Carol al II-lea. După rebeliunea legionară din 1941 este din nou arestat, mai tîrziu eliberat, iar în 1948 intră iarăşi la închisoare şi, după o scurtă detenţie, este pus în libertate. Continuă să activeze în clandestinitate şi va fi arestat la Iaşi în 1952, fiind condamnat ulterior la 15 ani pentru agitaţie. Iese din puşcărie în 1964, dar continuă să facă propagandă gardistă. În perioada de relativă relaxare din prima fază a regimului Ceauşescu, Ighişan caută să contacteze foşti camarazi şi intenţionează să refacă structurile organizatorice şi de comunicare ale legiunii. Este arestat în aprilie 1970 şi condamnat pentru propagandă contra orînduirii socialiste (art. 166 C.P., al. 1) la 15 ani de detenţie. Este închis la Aiud, unde continuă să facă prozelitism printre puţinii deţinuţi politici din acea perioadă, precum a relatat unul dintre codeţinuţii de atunci, G.T., autorilor acestei note biografice. În iulie 1977, Ighişan este graţiat, iar la scurtă vreme după eliberare trece clandestin frontiera spre Iugoslavia şi ajunge în R.F. Germania. Şederea sa în Germania a fost monitorizată şi de către agentul extern „Martin” (Fritz Cloos). Cu ocazia unei vizite legendate în România, în martie 1982, Cloos a predat Securităţii mai multe materiale despre activitatea unor legionari exilaţi pe care îi avea în vizor, inclusiv despre Ighişan (cf. Raport din 3 aprilie 1982, ACNSAS, SIE 2732, vol. 21, ff. 175-175v). În anii precedenţi, Cloos a furnizat Securităţii periodic informaţii amănunţite despre legionarii Vasile Mailat (1907-1987, autorul scrierii: „Misiunea Catolică Română din Austria şi Comitetul Român din Salzburg - un capitol de Istorie Românească în Exil”, Colecţia „Omul Nou”, München, 1978), despre poetul şi activistul gardist Dumitru (Demetrius) Leontieş (1917-1976), despre comandantul Horia Sima (1906-1993) ş.a. Ighişan s-a întors în ţară, în 1992, unde a devenit victima unui jaf, săvîrşit de infractori care i-au furat valuta strînsă. A murit în anul 2000.





[3] Spiridon Cândea (1902-1990), ortografiat şi Cîndea, teolog român, din 1936 profesor la Academia teologică „Andreiană“ din Sibiu, între 1938 şi 1945  este şi consilier la Arhiepiscopia Sibiului, predă şi după 1948 cînd Academia devine Institut teologic ortodox al cărui prorector va fi între anii 1949 şi 1960. A publicat numeroase studii si lucrări teologice. Unele articole, apărute în „Telegraful Român”, le semna cu pseudonimul „părintele Teofil”. 

Activează în cadrul Legiunii şi salută emfatic „biruinţa”, într-un articol din „foaia scrisă în duhul Ardealului legionar”, fondată de Ion Banea, care apărea sub direcţia lui Nicolae Pătraşcu, „Glasul strămoşesc”. Acolo, Cândea explica cititorilor că „Biruinţă legionară însemnează recucerirea şi cucerirea întregului ’spaţiu vital’ necesar respirării şi creşterii neamului românesc!” şi că „Biruinţă legionară însemnează punerea Românului în toate drepturile sale de stăpân, drepturi din care a fost uzurpat de străini şi înstrăinaţi!” (Cf. Sp. Cândea, „Biruinţa Legionară”, în: Glasul strămoşesc, anul VI, nr. 1, 8 noiembrie 1940, p. 2.)
Cândea a fost coleg de cuib cu Nistor Chioreanu, apoi ajutorul său direct în timpul dictaturii lui Carol. Odată cu transformarea României în stat naţional-legionar, Chioreanu este numit şef legionar pe regiunea Ardeal, iar Cândea şeful organizaţiei legionare din judeţul Sibiu, ţinînd legătura cu Grupul Etnic German (GEG). 
Funcţia pe care a primit-o Cândea a fost anunţată şi în presa bisericească a vremii în care se putea citi următorul anunţ: „Clerul de la centrul Mitropoliei Ardealului a dat actualei ocârmuiri legionare, dintr'o dată, trei slujbaşi vrednici. Păr. Prot. Dr. Spiridon Cândea, consilier arhiepiscopesc, a fost însărcinat cu conducerea Mişcării legionare din judeţul Sibiu. Păr. Dr. Liviu Stan, profesor la Academia teologică ‚Andreiană’, a cărui temeinică pregătire teologică şi canonic-juridică e prea bine cunoscută, a fost detaşat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, ca director general al Cultelor, cu atribuţiuni ministeriale. Iar Păr. Dr. Teodor Bodogae, profesor la Academia teologică ‚Andreiană’, a fost însărcinat cu conducerea ‚Ajutorului legionar’ în judeţul Sibiu. Toţi trei fac parte din şcoala I. P. Sf. Mitropolit Nicolae [Bălan]. Toţi trei sunt colaboratori vechi şi sârguincioşi ai revistei noastre („Note şi informaţii”, în: Revista Teologică, anul XXX, nr. 11—12, noiembrie-decembrie 1940, p. 598). După rebeliune, a rămas în ţară şi a continuat să comunice în secret cu gardiştii fugiţi în Germania, fiind ataşat „ramurei lui Horia Sima”, precum susţinea camaradul său Chioreanu în 1969. „Pentru a scăpa de urmărire”, adică pentru a-şi ascunde trecutul politic, se înscrie după război în Frontul Plugarilor (cf. Nistor Chioreanu, Declaraţie dată în ziua de 18 aprilie 1969 la Alba Iulia, ACNSAS, I 233979, vol. 7, ff. 7-21). 
Înfiinţat în 1933 de Petru Groza (1884-1958), Frontul Plugarilor era o organizaţia apropiată de P.C.R. Este desfiinţat în 1953. 
Cândea acceptă să devină colaborator neoficial al Securităţii, conspirat sub numele de „Iulian Nicoară” (cf. Ţiu, op.cit., p. 245), jucînd rolul de agent provocator într-o acţiune legată de Nicolae Petraşcu. După ce a fost exclus din rîndul colaboratorilor, rolul său este preluat de către „Dragomir” (Nicolae Orbulescu). Pe fundalul evenimentelor din 1968, care au culminat în invazia din august a Cehoslovaciei, la care România nu a participat, Securitatea a încercat să suprime orice formă de opoziţie internă, intensificînd supravegherea legionarilor care începuseră să activeze în clandestinitate. Ca măsură de intimidare a fost înscenat un proces împotriva lui Cândea, după ce s-a găsit la el o armă, documente legionare şi monede de aur care proveneau de la fostul ministru de interne din perioada dualismului antonesciano-simist, Constantin Petrovicescu (1883-1949). Odată cu începerea urmării penale a lui Cândea, a fost anchetat şi Nicolae Petraşcu (n. 1907) care s-a sinucis în 1968, stîrnind un ecou neaşteptat în rîndurile legionarilor din ţară şi străinătate, fiind declarat martir căzut pentru cauză. „Pentru cinstirea sacrificiului său” şi „pentru perpetuarea marii lui existenţe legionare”, Sima a emis pe 30 noiembrie 1968 o circulară în care a ordonat gardiştilor ca numele lui Nicolae Petraşcu să fie „înscris în apelul celor căzuţi, fiind strigat îndată după profesorul Traian Brăileanu” (cf. Horia Sima, „Cuvânt înainte”, în: Nicolae Petraşcu, Din viaţa legionară, Cu un cuvânt înainte de Horia Sima şi o postfaţă [Un dac cult] de Sebastian Mocanu, ediţia a III-a îngrijită de Radu-Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1995, p. 15). 
Potrivit fişei matricole penale a lui Cândea, acesta a fost arestat în octombrie 1968, condamnat la 3 ani de închisoare pentru „uneltire”. A fost eliberat în octombrie 1971. 





William Totok / Elena-Irina Macovei - fragmente din volumul -

Auszüge aus einer Studie von: William Totok / Elena-Irina Macovei, Între mit şi bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România (Zwischen Mythos und Bagatellisierung. Über die kritische Vergangenheitsbewältigung, Ion Gavrilă Ogoranu und den bewaffneten, antikommunistischen Widerstand in Rumänien), Editura Polirom, Iaşi, 2016, 366 pp.






Siehe auch - a se vedea si:


Serial RFE



William Totok / Elena-Irina Macovei despre Fritz Cloos în „Caietele CNSAS”, nr. 14 (2/2014), pp. 201-219





Aktualisiert - actualizat - 22.4. 2015Bibliotecar la Auschwitz - Bibliothekar in Auschwitz   (cf. Contabilul de la Auschwitz - Der Buchhalter von Auschwitz). 


Aktualisiert - actualizat - 22.4. 2015Techniken der Manipulation - tehnici de manipulare   (cf. Radu Gyr: Vorwort zu dem Buch von Horia Filip über  die siegreichen Ideen Hitlers in Mein Kampf. Ankündigung in: Falanga, IV. Jg., Nr. 19-21, Oktober 1940, S. 3). 



Aktualisiert - actualizat - 8.4. 2015Securitate vs. Vatikan - cf.  Fără ură şi pătimire (I+II). Amintirile preotului iezuit Mihai Godó (n. 25. 9. 1913, Dorobanţi – m. 26. 9. 1996, Sîntana).