10.08.2016

Martin Schnellbach



Martin Schnellbach (1912-1984) 


(1) 





RFI, 18.6. 2015

Etnici germani în Securitate

Potrivit unei statistici din 1948, privind componenţa etnică a Securităţii, dintr-un total de 3973 de cadre, numai 5 erau germani. 3334 erau români, 338 evrei, 247 maghiari, 24 ruşi, 13 iugoslavi, 5 cehi, 3 bulgari, 3 armeni şi 1 italian.






Col. Martin Schnellbach. Foaie de serviciu, 20 iulie 1964, ACNSAS, MAI 64, f. 2 
ibidem, f. 11


***



[8 decembrie 1948. Autobiografia lui Martin Schnellbach. Fragment]

[8. Dezember 1948. Autobiografie von Martin Schnellbach. Auszug]


Schnellbach Martin[1]
8 Decemvrie 1948

AUTOBIOGRAFIE

M-am născut în ziua de 6 Noemvrie 1912, în comuna Lipova Jud. Timiş, fiul lui Martin, de profesie tâmplar, şi Rozalia, de profesie casnică.
În anul 1921, de când aveam 9 ani, am rămas orfan de tată împreună cu cei 6 fraţi ai mei, rămânând fără nici un sprijin.
Sunt absolvent a 4 clase primare făcute în comuna Lipova, şi 3 clase de ucenic.
În anul 1922 am intrat ca salahor la fabrica de Cărămidă Popovici din Lipova unde am lucrat până în luna Februarie 1925, când am intrat ca ucenic în fabrica de Mobile, Grünbaum Mihai, din Lipova, în anul 1928 am eşit muncitor calificat şi am continuat ca să lucrez la fabrica de mai sus [până] în anul 1932. Menţionez ca de acolo mă cunosc următorii. Kiss Francisc, în prezent în comuna Săvărşin, Eberhard Gedeon, Bauer Iosif, toţi din Arad, Laux Mihai, în prezent cu serviciu la Domeniile Proşteni, (P. Neamţ), Lenert Nicolae, în prezent în Lipova, Weber, din Aradul Nou, etc. Aceste persoane au fost arestat[e] în anul 1922, pentru activitate comunistă, dela care am primit o oareşcare educaţie marxistă.
În anul 1932 am intrat ca să activez în U.T.C.[2] prin Tov. Grünwald Ioan, croitor din comuna Radna, unde am activat până în anul 1933 cu următorii Tov. Meygeri[3] Tiberiu, tâmplar, Meyer Francisc, strungar, Unten Ştefan, tâmplar, Unten Nicolae, zis Mişi, tâmplar, Kolar Petru, zis Ioan, tâmplar, Molnar Ştefan, dogar, Klein Mihai, croitor, toţi din Lipova. [...]
ACNSAS, MAI Cadre 64, f. 65




[1] Document dactiligrafiat, 4 pagini.
[2] Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia de tineret a P.C. din România.
[3] Probabil: Megyeri.

(Explicaţiile din notele de subsol: William Totok)

Weitere Lebensbeschreibungen von Securitateoffizieren sind in der gedruckten Ausgabe der Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Nr. 1-2, 2016, erschienen. 

***




[8. Juli 1949. Beurteilung des Securitateoffiziers Martin Schnellbach, in dessen Akte dunkle Flecken aufgetaucht waren, von Securitateunterleutnant Ernest Deitel] 


[8 iulie 1949. Referinţa sublocotenentului de Securitate, Ernest Deitel, privindu-l pe ofiţerul de Securitate Martin Schnellbach din Timişoara, descoperit cu pete negre la dosar] 


ACNSAS, MAI 64, f. 123


***


[5 august 1949. Autocritica lui Martin Schnellbach]

[5. August 1949. Selbstkritik von Martin Schnellbach]


AUTOCRITICĂ[1]

Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, de profesiune tâmplar, actualmente Căpitan de Securitate la Dir. Reg. a Securităţii Poporului din Timişoara.
În timpul activităţii mele ce am depus în cadrul Uniunii Tineretului Comunist şi în cadrul Partidului Comunist Român, pe lângă părţile bune am avut şi nişte slăbiciuni.-
În primul rând în tot decursul muncii depuse nu am căutat deajuns să-mi ridic nivelul politic şi ideologic, afară de aceasta nu am căutat să i-au(!) parte activă la şedinţele organizaţiei de bază – punând pe primul plan munca profesională, considerând şi această muncă politică, fiind împletită una cu cealaltă.-
Trăiesc foarte retras şi modest.
Toate acestea slăbiciuni ale mele provin din faptul că am fost foarte sărac şi nici nu am umblat în anturajul persoanelor mai bine situate, treind de copil retras, educaţia fiind primită şi dela părinţi.
Nu am posedat bine limba română pentru care fapt am fost timid de a lua parte la discuţii colective.
Îmi i-au(!) următorul angajament în faţa Partidului Muncitoresc Român, de a mă debarasa de toate slăbiciunile pe care le am.
Să caut necontenit de a-mi ridica nivelul politic şi cu aceasta şi profesional, studiind materialul marxist-leninist şi a lua parte activă la Şedinţele Organizaţiei de bază şi profesională precum şi de a împărtăşi tovarăşilor mei din colectivul de muncă cunoştinţele politice şi profesionale pe care le posed, ajutându-i să-şi ridice şi ei nivelul politic şi profesional cât mai mult.

Timişoara 5 August 1949

(ss) Schnellbach Martin
  
ACNSAS, MAI 64, ff. 141




[1] Material dactilografiat.


***


[6 septembrie 1950. Autobiografia lui Martin Schnellbach. Fragment]

[6. September 1950. Autobiografie von Martin Schnellbach. Auszug]


AUTOBIOGRAFIE[1]


Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, născut la 6 Noembrie 1912 în com. Lipova, Jud. Timiş, fiul lui Martin şi Rozalia.
Tatăl meu era de profesiune tâmplar, avere nu a avut, nu ştiu daca a făcut politică, fiindcă eram în etate de 9 ani când a decedat.
Mama, de profesiune casnică, însă din cauza lipsurilor a lucrat ca salahor la munca câmpului. Politică nu a făcut.

Am 6 fraţi şi surori, după cum urmează:

1.- Schnellbach Josefine, căsătorită cu Nini Vasile, de profesiune croitoreasă, politică nu a făcut, soţul ei făcea înainte de 23 August 1944, adică până în 1938, politică P.N.Ţ. Are un copil în etate de 17 ani, elev (soţul sorei mele a decedat în anul 1948). Avere are o jumătate [de] casă. Era de profesiune măcelar.

2.- Schnellbach Elisabeta, decedată în anul 1945-1946, de profesiune servitoare de mic copil.

3.- Schnellbach Petru, născut în anul 1910, de profesiune muncitor tâmplar, în anii 1935-1936 a început să activeze pe linie sindicală şi a Partidului, având legătură cu un anume Toth, Bauer Iosif, Gälls[2], toţi de profesiune tâmplari din Arad şi cu soţia frizerului Nagy din Lipova, croitor Klein Mihai, tot din Lipova. În anul 1945 Ianuarie a fost dus la muncă în U.R.S.S. de unde s-a întors în anul 1948 şi în prezent lucrează ca tâmplar la vechiul său loc în comuna Râşnov P. Neamţ, unde era şi în timpul războiului mobilizat pentru lucru. Nu a fost în S.S. În prezent nu ştiu dacă este în Partid, pentru că în 1948 nu s’a[u] mai primit membrii. Trăieşte în concubinaj cu o româncă, Lucreţia, care şi ea a plecat voluntar cu el la muncă în U.R.S.S. Nu au nici o avere.

4.- Schnellbach Rozalia, născută în anul 1914, de profesiune casnică, fostă servitoare, căsătorită cu Franck Iosif, de profesiune tinichigiu la C.F.R. Timişoara, au fost membrii în G.E.G., în prezent membri în P.M.R. Au doi copii de circa 10-12 ani, avere nu au. De ani de zile nu am corespondat cu ei, iar în ultimul timp vorbim numai dacă ne întâlnim incidental pe stradă, nu frecventăm locuinţa.[3]

5.- Schnellbach Augusta, născută în anul 1916-17, de profesie a fost servitoare, căsătorită cu arhitectul Gubar, cu domiciliu în Satu Mare, nu ştiu dacă au făcut sau fac în prezent politică. Nu i-am văzut din anul 1936 şi nici nu am corespondat cu ei, adică pe soţul ei nu l’am văzut niciodată. Ştiu că au un copil.[4]

6.- Schnellbach Iosif, născut în anul 1919, de profesiune frizer, căsătorit cu Marx Piroska, în anii 1935-1936 s’a încadrat în U.T.C. unde a activat până în 1941 când a fost încorporat ca recrut la Reg. Anti-Aerian din Bucureşti; la S.S. nu a fost, pe frontul de răsărit nu a fost; după 23

f. 71

August 1944 s’a dus pe frontul de vest, până în Ungaria-Cehoslovacia, fiind decorat cu ordinul sovietic; s’a desconcentrat în toamna anului 1945, fiind bolnav, câteva luni de zile stând la spital. În anul 1946, după ce s’a făcut mai bine, a intrat în câmpul muncii ca muncitor-frizer în comuna Radna, Jud. Arad, unde a început să activeze pe linie de sindicat, până în anul trecut când a fost chemat la D.R.S.P. Timişoara, unde este şi în prezent. Nu este membru de Partid, deoarece în 1946 nu au fost primiţi membrii de Partid persoane de origine germană.[5]

Ca rude mai apropiate am după cum urmează:

[...]

ACNSAS, MAI 64, ff. 71-88 (aici: ff. 71-72)




[1] 17 pagini dactilografiate. Scris de mînă, în partea dreapta a filei: „25.IX 950. Tov. Wachsblatt (?) se deleagă cu verificarea completă şi temeinică a cpt. Şnellbach M. Termen 15 Oct. 950. (ss) Fuchs.
[2] Se referă, de fapt, la Filip Geltz (scris uneori şi: Philipp Geltz), n. 2 februarie 1901 în Aradul Nou, decedat 16 septembrie 1994 la Bucureşti. Geltz, de meserie tîmplar, a activat în P.C.R.-ul din ilegalitate; între anii 1933 şi 1936 şedere la Moscova (Hotel Lux – unde erau cazaţi activiştii emigranţi ai Kominternului), după ce se-ntoarce în România va fi condamnat, în 1942, pentru activitate comunistă. În 1945, deportat ca etnic german în U.R.S.S. de unde se-ntoarce în 1946. În 1949 este unul dintre liderii Comitetului Antifascist German din România (Deutsches Antifaschistisches Komitee - DAK). Din 1956 pînă-n 1957 ministru al Gospodăriilor Comunale și Industriei Locale; membru al M.A.N.(parlament), vicepreşedinte Centrocoop, după 1968 face parte din conducerea Consiliului Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană din R.S.R.
[3] Pasaj marcat cu creion chimic, în stînga, cu o linie orizontală şi cu semnul întrebării
[4] Pasaj marcat, în stînga, cu semnul întrebării.
[5] Pasajul cursiv, subliniat în text cu creion chimic.
(Explicaţiile din notele de subsol: William Totok)


[Ebenda. Noch ein Auszug aus der gleichen Autobiografie und ein Gedicht von Elisabeta Luca auf Ana Pauker] 

[Ibidem. Încă un extras din autobiografia lui Schnellbach şi o poezie semnată de Elisabeta Luca dedicată Anei Pauker]


[...] În anul 1939 mi s’a făcut legătură cu soţia tov. Vasile Luca, care locuia la capătul tramvaiului 5, la Dorobanţi, cu care am continuat să activez pe linia Ajutorului Roşu până în toamna anului 1940 când a plecat la soţul ei în Basarabia.[1][...]

f. 79

                                                                                                            ACNSAS, MAI 64, ff. 71-88 (aici: f. 79)



[1] Nu este clar la cine se referă autorul autobiografiei. Vasile Luca (1898-1963) s-a căsătorit în 1943, la Moscova, cu Elisabeta (fosta soţie a lui Avram Vaisman, ortografiat şi Weissmann). Elisabeta Luca s-a născut în 1909, purtînd numele de Betty Birman; Birnbaum după Lavinia Betea şi potrivit ziarului Adevărul şi unei note biografice din culegerea de documente privind minoritatea evreiască din România ( cf. Andreea Andreescu, Lucian  Nastasă, Andrea Varga [ed.]: Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România [1945-1965]. Cu un cuvânt înainte de Liviu Rotman, Centrul de resurse pentru Diversitate etnoculturală, Cluj, 2003, p. 166 şi Laurenţiu Ungureanu, Radu Eremia, „Apostolii lui Stalin: evanghelia comunistă după Vasile Luca, ministrul de Finanţe cu şase clase“, în: Adevărul, 7 septembrie 2014. A se vedea alte detalii biografice: Lavinia Betea, „Elisabeta Luca – o femeie pe frontul din Spania“, în: Jurnalul Naţional, 17 mai 2005 şi în: Lavina Betea – un site personal, 19 iulie 2015 - http: //betea.ro/index.php/2015/07/19/elisabeta-luca-o-femeie-pe-frontul-din-spania/). După eliminarea, în 1952, din conducerea superioară de partid şi apoi arestarea grupului de „devaţionişti de dreapta“, Ana Pauker (1893-1960) , Teohari Georgescu (1908-1976) şi Vasile Luca, Elisabeta Luca a fost arestată la data de 16 august 1952, două zile după reţinerea soţului său. A fost eliberată pe data de 19 octombrie 1954 şi reabilitată în 1968, alături de alte victime ale stalinismului, Lucreţiu Pătrăşcanu, executat în 1954, Vasile Luca, mort în puşcărie, Teohari Georgescu ş.a. (cf. Gheorghe Onişoru, Pecetea lui Stalin. Cazul Vasile Luca, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2014, pp. 27, 166).



                                                                                  

E. Luca, "Ana Pauker", în: Scânteia, 9 martie 1945 , p. 3

                                               

***

[9 septembrie 1950. Martin Schnellbach îşi completează autobiografia. Fragmente]

[9. September 1950. Martin Schnellbach vervollständigt seine Autobiografie. Auszüge]

Complectare la autobiografie

Prima oară am fost arestat de Gestapou în luna Decembrie 1943, când într’o zi am fost chemat la biroul Lt. Col. Leigerschmiedt, unde am găsit doi militari germani care m’au întrebat dacă eu sunt Schnellbach, eu i-am spus că da, la care ei au spus că mergem ca să măsurăm o lucrare, ceea ce s’a întâmplat şi în alte ocazii. După ce ne-am urcat în maşină am plecat şi ne-am coborât în faţa Hotelului Splendid(1) unde sub pază m’au preluat alţi doi militari şi m’au condus la Et. VI. 

[...]



După toate acestea înainte de a eşi dela cameră a spus, vezi că o să fie foarte prost dacă nu eşti sincer, i-am spus că altceva nu am de spus, după care a intrat un militar şi m’a scos afară şi m’a pus într’o cameră întuneric (sic) unde am stat 2-3 zile, după care a venit un tip şi a reflectat cu o lanternă în cameră şi m’a întrebat că cei(sic) cu mine şi cine sunt, de când şi dacă am mâncat ceva, i-am spus că de 3 zile şi nu am mâncat nimic, atunci m’a scos şi m’a dus în birou, unde mi-a dat ceva de mâncare, după care peste un scurt timp, circa 10-15 minute, am adormit şi m’au sculat şi m’au dus în mijlocul biroului, punând un reflector tare în faţa mea şi circa 5-6 indivizi m’au început să mă ancheteze, adică m’au întrebat de Schultz, spunând că el este arestat şi a spus totul, însă eu nu am spus altceva decât şi înainte, după care am fost bătut cu săculeţi, probabil cu nisip, de toţi acei prezenţi şi la un moment dat a intrat la uşă un ofiţer şi a ţipat că ce este aici şi m’a scos din birou, înjurându-i pe ceilalţi şi m’a condus în biroul de alături şi mi-a început să-mi vorbească frumos şi m’a sfătuit ca lui să spun totul şi că va fi bine, eu am spus că sunt nevinovat şi nu cunosc pe comunişti, ceeace poate şi el să vadă că Schultz ca un evreu nu o să facă politică şi mai ales cu mine, după aceasta m’a scos afară şi am fost introdus din nou în cameră întuneric unde mai târziu am simţit un miros şi mergînd în cameră puţin mai în colţ, am găsit un militar mort.
Am stat acolo până când s’a făcut ziua şi când am fost scos şi dus în birou unde era tot persoana care m’a anchetat la început şi m’a întrebat că ce este, nu m’am răsgândit şi vreau să fiu sincer, i-am spus că altceva nu pot spune. [...]


ACNSAS, MAI 64, ff. 232-235
____________________

(1) Între anii 1940-1944 în Hotelul „Splendid“ s-a aflat sediul serviciului secret de campanie, nazist, (Geheime Feldpolizei). Detalii în: Ottmar Traşcă, Relaţiile politice şi militare româno-germane, septembrie 1940-august 1944, Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, p. 386 ş.u.





[3 ianuarie 1954. Martin Schnellbach îşi completează autobiografia cu alte amănunte. Fragment]

[3. Januar 1954. Martin Schnellbach ergänzt seine Autobiografie mit weiteren Einzelheiten. Auszug]

3 Ianuarie 1954[1]

Date de complectare la autobiografia subsemnatului.

1./ După cum am arătat în autobiografia mea dată anterior, conform sarcinei de partid primită prin tov. Novac Eduard, tipograf, domiciliat în Bucureşti, strada Dobrovăţului nr. 2, şi tov Simonfi...........[2], de profesiune tîmplar, de circa 40-45 ani, în prezent la Budapesta, cari au fost legăturile superioare pe linie de partid, în luna Februarie 1941, m-am angajat ca muncitor tîmplar la misiunea aeriană germană din Băneasa-Bucureşti, cu scopul de a organiza acolo un nucleu ilegal de comunişti, cu ajutorul cărora să desfăşor lupta Partidului Comunist, în cadrul aeroportului, ca sabotaj, propagandă anti-războinică, strîngere de fonduri pentru ajutorul roşu etc.
Lucru ce am reuşit să fac, vezi autobiografia unde am arătat amănunţit activitatea mea, activitatea care chiar dela primele săptămîni a angajării mele a început şi a continuat pînă la plecarea mea din Bucureşti la Timişoara, în ziua de 25 Aprilie 1944.

[...]

Martin Schnellbach mărturiseşte că a aplicat în timpul unor cercetări metodele de anchetă preluate de la Gestapo, serviciul secret nazist care l-a interogat în 1943-44: „astăzi după o experienţă de 9 ani în materie poliţenească, ajung la concluzia că eventual nici nu am fost dus la Viena, ci doar urcat într-un avion şi plimbat chiar deasupra Bucureştiului, cu scopul de a mă deruta, metode pe care l-am folosit însăşi subsemnatul în unele cazuri, cît eram şeful secţiei de cercetări în Timişoara. Schnellbach a fost anchetat de către serviciul secret de campanie, nazist, Geheime Feldpolizei, ceea ce el nu ştia. Din cauza aceasta vorbeşte în textul său autobiografic despre Gestapo. 

Am transcris textul fără intervenţii stilistice, păstrînd toate greşelile, fără a le marca într-un fel sau altul. 


Schnellbach gibt zu, in seiner Tätigkeit als Ermittlungsbeamter der Securitate Methoden des Nazigeheimdienstes, der Gestapo (Geheime Staatspolizei) eingesetzt zu haben. Diese „Methoden“ lernte er 1943-44 kennen, als er von der Gestapo (in Wirklichkeit von der Geheimen Feldpolizei) im Bukarester Hotel „Splendid“ verhört wurde. 

ACNSAS, MAI 64, ff. 245 / 248




[1] Opt pagini dactilografiate. Fiecare pagină este semnată separat de către Schnellbach.
[2] Probabil că autorul nu şi-a adus aminte de prenumele persoanei, marcînd asta cu puncte cu scopul completării ulterioare. 


***

[14. April 1949. Maschinengeschriebene und handschriftlich unterzeichnete Beurteilung von Ernest Deitel, verfasst von Ziegenlaub Viliam – alias William Marin – in der die positiven Eigenschaften Deitels in der Sprache des Stalinismus hervorgehoben werden und dieser als ein nützliches Element im Klassenkampf dargestellt wird]

[14 aprilie 1949. Referinţă dactilografiată şi semnată de mînă de Ziegenlaub Viliam – alias William Marin – în care sînt evidenţiate, în limbajul specific proletcultismului stalinist, calităţile lui Ernest Deitel ca militant comunist şi „element” util în lupta de clasă]

Referinţă
(*) 
Subsemnatul, Ziegenlaub Viliam, secretar al org. de bază, Spirt Nr. 1, şi membru în Comitetul Sectorului IV P.M.R. sunt [în] măsură să dau despre tov. Deitel Ernest următoarea referinţă.
Îl cunosc pe tov. Deitel dela clasa IV primară începând, am făcut apoi 7 clase de liceu împreună. Mai târziu am fost împreună activişti la Regionala Tineretului Progresist 3-4 luni, până la desfiinţarea acestei organizaţii.
Tov. Deitel a activat împreună cu mine şi la U.T.C.
După 23 August 1944, tov. Deitel a fost primul la noi în clasă care a început convingerea elevilor să intre în U.T.C.
Tov. Deitel este cinstit. Este devotat partidului. Are un nivel politic ridicat, are cunoştinţe generale şi marxiste [pe] care le desvoltă, studiind material de partid. Este inteligent. Are o purtare tovărăşească care face să fie iubit şi stimat de cei cu care are de lucru. Are un spirit de iniţiativă desvoltat. E independent în muncă, înţelege uşor problemele şi ştie să le aplice în practică. E un bun organizator şi mobilizator. Este un tovarăş capabil şi conştiincios în muncă. A avut greşala că a fost puţin încrezut şi puţin uneori autoritar.
În concluzie, recomand pe tovarăşul Deitel Ernest pentru orice muncă de Partid ori sindicală ca un element folositor clasei muncitoare.
(ss) Ziegenlaub V.
Timişoara, la 14 Aprilie 1949

(*) [Menţiune scrisă de mînă: „Se poate conta pe Referinţă”. (ss) Plot. indescifrabil – Jican? Jicanu?]

ACNSAS, Cadre MAI D-102, f. 150.


***



[21. April 1951. Securitatehauptmann Martin Schnellbach: Maschinengeschriebene und handschriftlich unterzeichnete Beurteilung des Securitateoberleutnants Ernest Deitel]

[21 aprilie 1951. Referinţă despre lt. maj. de Securitate Ernest Deitel, dactilografiată şi semnată de cpt. Martin Schnellbach]

Referinţă

Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, Căpitan de Securitate, la cererea Şefului Bir. de Cadre de pe lângă D.R.S.S. Timişoara, dau următoarea referinţă despre Tov. Lt. Maj. DEITEL ERNEST:
Pe susnumitul Tov. îl cunosc din anul 1944 după 23 Aug., când acesta a fregventat (!) Comandamentul Formaţiunilor de Luptă Patriotice din Timişoara, unde am muncit şi eu în acel timp.
Este un Tov. cinstit, corect, mă (!) amintesc că în anii 944-949, a treit (!) izolat de familie, neavând posibilităţile materiale, treind sărăc şi greu, totuş(!) şi-a menţinut moralul, având încredere în Partid, nedescurajându-se.
Prin anul 1945-1946, nu îmi amintesc precis, a lucrat la Bir. de Sig. de pe lângă Chestura Poliţie Timişoara.
În perioada de mai sus, Tov. DEITEL E., cu toate că era tânăr a luat parte la o serie de acţiuni în care a arătat dragoste şi elan pentru muncă, însă pentru faptul că era (!) numai 19 ani n’a putut fi încadrat, trecând în aceiaş muncă la Bir. de Informaţii al P.C.R.
Dela această dată şi până în Ianuarie 1949, când a fost încadrat în D.R.S.P. Timişoara, a colaborat cu mine dând un ajutor preţios în munca de descoperire a duşmanului de clasă, organizându-şi mai multe rezidenţi (!) în diferite obiective urmărite de noi.
Această muncă a luat amploare mai mare din anul 1948 când diferite organizaţii Sioniste legale cât şi subversive, cât şi activitatea „Librăriei Engleze” şi Y.M.C.A. au început o activitate mai intensă.
Pentru acesta Tov. DEITEL E. a fost scos de noi dela Org. U.T.M. şi însercinat de a ne ajuta în descoperirea activităţii duşmănoasă în această muncă.
Aici vreau să arăt că Tov. DEITEL a dat dovadă de spirit internaţionalist prin faptul că cu toate că fiind evreu ne-a dat Schiţa de organizare şi tabele nominale despre toate organizaţiile Sioniste din Timişoara şi Judeţ, atât legale cât şi subversive, constituindu-ne un material valoros.
Pentru această muncă de pusă a-şi (!) fost încadrat în Securitate.
Decând in (!) cunosc şi până astăzi îl ştiu ca un Tovarăş cu o conduită morală sănătoasă, are un caracter hotărât şi combativ, are iniţiativă în muncă de care este preocupat şi frământat, este

f. 171

o fire glumeaţă şi ironică. Este consecvent şi energic, câteodată şi nervos, un tânăr puţin îngâmfat, dar după critici cei sa (!) făcut, s’a deparazat (!) de această slăbiciune de care a fost conştient. În timpul său liber s’a ocupat cu studierea şi cu ridicarea nivelului ideologic care-l are desvoltat. Studiază cu dragoste şi ajută mult pe tovarăşilor (!) săi.
Din punctul de vedere politic şi cultural faţă de Tov. din instituţie este ridicat.
La şedinţe politice şi profesionale participă în mod activ, antrenând şi pe alţi tov. la discuţii.
Din punctul de vedere profesional l-am cunoscut ca bine pregătit, folosit şi la alte Secţii, orientându-se în muncă.
Am fost cu el împreună în mai multe acţiuni operative unde a dat dovadă de curaj, de devotament şi dragoste faţă de Partid.
De exemplu în acţiunea de depistare a bandei subversive condusă de VOICITA (!) CONSTANTIN / pe care l-a reţinut chiar el/, org. Legionare studenţeşti din Timişoara şi Judeţ, la fel a luat parte la acţiuni din munţi / Bandei VERNICHESCU/.
Are un spirit critic desvoltat tot şi cel autocritic în desvoltare.
În orice împrăjurare (!) se poate conta pe el, având ură împotriva duşmanului de clasă.
Fiind şi tânăr are perspective de desvoltare.
(ss) Cpt. Schnellbach Martin

f. 172

ACNSAS, Cadre MAI D-102, ff. 171-172

***

Der Fall Ocskó Tereza - Cazul Ocskó Tereza 


[5. Juli 1954. Begleitschreiben der Securitatedirektion Temeswar an Securitategeneralleutnant Gheorghe Pintilie aus Bukarest, Stellvertreter des Ministers, unterzeichnet vom Chef der Regionaldirektion der Securitate aus Temeswar, Oberstleutnant Aurel Moiş und dem Chef der Kaderabteilung Leutnant Ioan Lacatiş, in dessen Anhang sich ein Referat befindet, in dem empfohlen wird, dem wegen seiner verdienstvollen Securitatetätigkeit wiederholt ausgezeichneten Hauptmann Ernest Deitel, einen Urlaub in einem Kurort zu gewähren
In dem Referat(Bl. 369)  wird u.a. auf seinen Beitrag bei der Aufdeckung und Ermittlung zionistischer und titoistischer Spionagetätigkeiten verwiesen, sowie seine Arbeit als Ermittler im Strafverfahren gegen die Mörder der Jungkommunistin Ocskó Tereza (1917-1940). Angeklagt wegen Verbrechen gegen die Menschlichkeit waren in diesem Fall der während des nationallegionären Staates als Polizist tätige, Corneliu Preda, geboren am 8. April 1913 in Hermannstadt/Sibiu, Eisengardist, der Agronomingenieur Nicolae Rădăşan, geboren am 9. August 1920 in Soloneţ (Suceava) und der Schlosser Ioan Ţărău, geboren am 12. November 1912 in Mădăret (Arad). Der Gefängnismatrikel von Preda ist zu entnehmen, dass dieser bereits 1941 wegen seiner Teilnahme an der so genannten Legionärsrebellion vorbestraft war. Die drei Angeklagten wurden zum Tode verurteilt und am 9. Juni 1954 hingerichtet. In der in der Gefängnismatrikel enthaltenen Rubrik „Kurzbeschreibung der Tat” heißt es im Falle der drei Verurteilten: „hat die kommunistische Kämpferin OCSKO TEREZIA gefoltert, die infolge der Folterungen verstorben ist”.
Um die Spuren des Mordes zu verwischen, wurde die Leiche von Ocskó Tereza nachts aus dem Polizeigefängnis gebracht und im Garten von Corneliu Preda versteckt. In der darauffolgenden Nacht wurde der Leichnam dann in der Marosch versenkt.


Gemäß der kommunistischen Geschichtsschreibung soll auch der damalige Arader Bürgermeister aus der Zeit des nationallegionären Staates Emil Montea an der Tat mitbeteiligt gewesen sein.[1].

Der Name des Arader Bürgermeisters taucht auch in einer von Mihai Fătu und Ion Spăleţelu herausgegebenen propagandistischen Abhandlung auf. Allerdings nicht in einem von William Marin und Ioan Luncan veröffentlichten Buch, das dem „revolutionären Kampf” im Banat gewidmet ist. In beiden Büchern wird Ocskó Tereza mit dem Glorienschein einer kommunistischen Heiligen ausgestattet und ihre Ermordung, eingekleidet in pathetischen Formulierungen, als Märtyrertod für die Sache der Arbeiterklasse geschildert.
„Besonders gewaltsame Formen nahm in jener Zeit der Antikommunismus der Legionäre an”, heißt es bei Fătu und Spăleţelu, die den Mord an Ocskó Tereza als Paradigma für die „Grausamkeit der Legionäre” hervorheben:

„Ocsko Tereza wurde 1917 in der kinderreichen Familie eines Bauern in der Gemeinde Dragsina, Bezirk Timiş, geboren. Sie war Arbeiterin in der Strumpffabrik »Standard« in Timişoara. 1933 trat sie dem Verband der Kommunistischen Jugend bei und 1936 wurde sie Mitglied der Kommunistischen Partei. Wegen ihrer hohen, politischen und ethischen Eigenschaften wurde Ocsko Tereza 1937 zum Mitglied des RKP-Bezirkskomitees Timişoara[2] gewählt und wird 1938 nach erfolgreicher illegaler Tätigkeit Mitglied des RKP-Regionalkomitees Banat. In ihrer Freizeit zog das junge Parteimitglied durch die Arbeiterstädte Reşiţa, Arad u.a. und verteilte unter den Massen die Aufrufe der Kommunistischen Partei zur Gründung einer starken Volksfront des Kampfes gegen den Hitlerismus und Faschismus, für die Verteidigung der Unabhängigkeit und Integrität des Landes. Überall weckten ihr glühender Patriotismus, ihre unerschütterliche antifaschistische Gesinnung Bewunderung und Hochachtung. Als dem Lande das verhasste Wiener Diktat aufgezwungen wurde, rief sie die Werktätigen auf, sich entschlossen zur Verteidigung der nationalen Unabhängigkeit, gegen die militärfaschistische Diktatur zu erheben.
Im Oktober 1940 erhält Ocsko Tereza den Auftrag, sich nach Arad zu begeben, um bei der Organisierung der Parteiaktivität zu helfen. Das Haus, das als geheimer Treffpunkt mit dem Verbindungsmann ausersehen war, der die Begegnung mit den Mitgliedern der örtlichen Parteiorganisation zustande bringen sollte, wurde eben zu diesem Zeitpunkt von Polizisten durchsucht. Ihnen aus dem Wege zu gehen, war nicht mehr möglich. Ocsko Tereza wurde verhaftet »zusammen mit den Schwestern Csibi - Ileana und Agneta«. Nachdem man sie einige Tage in den Kellern der Polizeiquästur Arad gehalten hatte, wurde Tereza aus ihrer Zelle in ein Untersuchungszimmer gebracht. Ihr gegenüber saßen Preda Corneliu, der Polizeiquästor, Rădăşan Nicolae und Tărău Ion. Alle drei waren eingefleischte Legionäre, voll wilden Hasses gegen Kommunisten. Man verlangte von der Verhafteten Informationen über die revolutionäre Tätigkeit der Kommunisten in der Ortschaft.
Als sie sich weigerte zu sprechen, stürzten sich die Legionäre wie Tollwütige auf sie und traktierten sie grausam »mit Ohrfeigen und Faustschlägen ins Gesicht«.
Vergeblich. In den Augen ihres Opfers lasen sie nur unbeugsame Härte. Doch die Misshandlungen gingen weiter. Auf Schläge folgten andere Schläge, Ohrfeigen und Fausthiebe. Aber nicht ein Wort entrang sich den Lippen der Kommunistin, die nur 23 Jahre zählte. Die Terroristen konnten sich solche Seelenstärke nicht erklären. Der Legionär Corneliu Preda »stürzt sich wutentbrannt auf Ocsko Tereza und reißt ihr die Kleider und Wäsche vom Leibe«. Die Misshandlung wird mit dem Gummiknüppel fortgesetzt. Das Opfer wird mit dem Gesicht nach unten auf den Tisch gelegt. »Die Legionäre versetzen ihr fürchterliche Hiebe auf den ganzen Körper, beginnend mit den Fußsohlen bis zum Kopf.« Als Corneliu Preda müde wird, übernimmt der Legionär Ion Tărău den Gummiknüppel, dann Nicolae Rădăşan, und die Folterung geht mit derselben Grausamkeit weiter. »Ocsko Tereza gab kein Wort von sich, doch infolge der fürchterlichen Schläge starb sie unter den Hieben der verhassten Mörder.«
Um die Spuren des Verbrechens zu verwischen, schafften die Mörder den Leichnam ihres Opfers aus dem Lokal der Polizeiquästur und brachten ihn mit Hilfe des Bürgermeisters, des Legionärs Emil Montea, zum Hause des Corneliu Preda, »wo die Leiche im Garten verscharrt und mit Laub bedeckt wird«.  Doch die Bestialität der Verbrecher machte hier noch nicht halt. Um Mitternacht des nächsten Tages gruben die Mörder den Leichnam des jungen Mädchens aus, »ziehen ihm einen Sack über und binden ihn mit grobem Bindfaden zu. So verpackt, wird der leblose Körper des Opfers zum Mureş gebracht und in die Fluten geworfen, nachdem man vorher ein eisernes Gewicht daran befestigt hatte, um sicher zu sein, dass er versinkt.« 
Auf diese Weise fiel dem blutigen Terror der Eisernen Garde noch ein Menschenleben zum Opfer, die unerschrockene Kämpferin Ocsko Tereza, Mitglied der Rumänischen Kommunistischen Partei.” [3]

In dem Buch von Marin und Luncan werden die Vorgänge ähnlich dargestellt. An der Ermordung und anschließenden Versenkung der Verlobten des im spanischen Bürgerkrieg gefallenen Stefan Megyeri in die Marosch waren, laut Marin und Luncan, nur drei Personen beteiligt: Preda, Rădăşan und Tărău. Abschließend heißt es hier wörtlich:
„În noaptea următoare, cadavrul a fost deshumat şi introdus într-un sac legat cu sfoară groasă de care atîrna o greutate mare de fier, corpul victimei fiind astfel aruncat în Mureş.”[4] [„In der darauffolgenden Nacht wurde die Leiche ausgegraben und in einen Sack gesteckt, der mit einer reißfesten Schnur zusammengebunden und mit einem Eisengewicht beschwert worden war; der Körper des Opfers wurde anschließend in die Marosch geworfen.”]

Nistor Chioreanu[5] (1907-1998), der sich zusammen mit Volksgruppenführer Andreas Schmidt (1912-1948), dem Generalsekretär der Legionäre Nicolae Pătraşcu (1907-1968) und anderen rumäniendeutschen Nazis und Eisengardisten nach dem 23. August 1944 in Rumänien hinter den Frontlinien mit Fallschirmen abgesetzt hatte, erzählt in seinen Memoiren, er habe „1951 oder 1952” im Gefängnis von Aiud Ioan Tarău, einen der Mitbeteiligten  an der Ermordung von Ocskó Tereza getroffen. Dieser habe ihm berichtet, er sei zu einer lebenslänglichen Gefängnisstrafe verurteilt worden.
In der Gefängnismatrikel von Tarău fehlt dagegen ein Hinweis auf eine Unterbringung im Gefängnis von Aiud. Darin ist bloß die Haftanstalt von Temeswar vermerkt. Übereinstimmend mit den Gefängnisunterlagen der beiden anderen Mittäter wird dort als Prozessdatum März 1954 angeführt. Gleichzeitig ist darin auch der 9. Juni 1954 als Tag der Vollstreckung des Todesurteils erwähnt. Die drei Täter wurden wegen „Verbrechen gegen die Menschlichkeit” und der Ermordung von Ocskó Tereza verurteilt. Aus den Unterlagen geht noch hervor, dass dem Temeswarer Standesamt der Tod der drei Verurteilten erst am 11. Dezember 1964 gemeldet worden war.
Chioreanu, der in seinen Erinnerungen die Verbrechen der Legionäre nicht nur relativiert, sondern stellenweise auch leugnet, versuchte mit seinem Tatsachenbericht, den Hergang anders als in den offiziellen Ausführungen darzustellen. Aus diesem Grund beruft er sich auf die angeblich überzeugenden Schilderungen Tarăus. Dieser hatte ihm berichtet, Ocsko sei in Arad von der Polizei beim Ankleben von Flugblättern ertappt und danach festgenommen worden. Während des Verhörs habe sie aber niemand gefoltert. Corneliu Preda habe ihr bloß eine Ohrfeige verpasst. Die Herzkranke Ocskó Tereza, berichtet der angeblich zuverlässige Gewährsmann Chioreanus, sei vor Schreck gestorben und keineswegs an den Folgen irgendwelcher Misshandlungen. Preda, versichert er, wollte den Tod tatsächlich vertuschen und habe den Leichnam anschließend „in einen Sack gestopft, diesen zugenäht” und mit Hilfe der beiden anderen Anwesenden in der Marosch versenkt. Tarău fügte hinzu, der Vorgang sei nichts weiter gewesen, als ein missglückter Versuch, strafrechtlichen Folgen zuvorzukommen.
Dass der Leichnam zuerst im Garten verscharrt worden sei, habe die Securitate erfunden. Laut Chioreanu, habe Tarău erzählt, er sei so lange gefoltert worden, bis er die von der Securitate zurechtgezimmerte Version der Mordgeschichte gestanden habe. In diesem Zusammenhang soll Tarău erwähnt haben, man habe ihm auf die Hoden mit Holzstäbchen geschlagen. Diese Foltermethode soll – laut Berichten, die in der Gefängnisfolklore zirkulierten – von einer sadistischen Securitatemitarbeiterin, einer Serbin, bevorzugt eingesetzt worden sein, um den Häftlingen die gewünschten Geständnisse zu entlocken. Chioreanu und sein Zeuge nennen keinen Namen.
In verschiedenen Häftlingsberichten wurde in ähnlichen Zusammenhängen immer wieder der Name von Vidosava (Vida) Nedici (geb. 1923 in Becicherecu Mic / Kleinbetschkerek) erwähnt. Diese arbeitete allerdings nur von 1947 bis 1949 im Temeswarer Securitateapparat, wurde dann nach Bukarest versetzt und bereits 1950 als jugoslawische Titospionin zusammen mit anderen Vertretern der rumänienserbischen Minderheit verhaftet und verurteilt.[6]
Welche Rolle Ernest Deitel bei den Ermittlungen gespielt hat, wann genau diese stattgefunden und wie lange sie gedauert haben, wie sie verlaufen sind, was beim Prozess vorgebracht wurde, kann allerdings erst nach Einsicht der Akten geklärt werden.
Fakt ist, dass Ocskó Tereza von Legionärsbeamten ermordet und ihr Leichnam in einer Nacht-und-Nebel-Aktion den Wellen der Marosch übergeben wurde.
In seinem Versuch die Legionäre von weiteren Mordvorwürfen zu entlasten, führt Chioreanu als nächstes Beispiel den Tod des Bukarester Kommunisten Constantin David an. Dieser, so der Memoirenschreiber, sei während der Rebellion im Januar 1941 rein zufällig von einer Kugel getroffen worden. Mehrere Legionäre haben David festgenommen und an den Stadtrand von Bukarest geschleppt. Um ihn einzuschüchtern habe einer von ihnen die Pistole gezogen und einen Schuss abgefeuert. David habe aber vor Angst eine falsche Bewegung gemacht und sei unbeabsichtigt tödlich getroffen worden. Chioreanu beruft sich auch in diesem Fall auf den Bericht eines Augenzeugen, Horia Gherman, mit dem er zusammen in Aiud inhaftiert war.[7]




Jenö Glück, Ocskó Teréz 1917-1940, Editura politică, Bucureşti 1978






[1] Vgl. „Lista primarilor din Arad“ (Liste der Arader Bürgermeister)- http:// www. primariaarad.ro/info.php?page=/pma/galeria.html (letzter Zugriff, 9. August 2016).

[2] Weitere Mitglieder waren u.a.: Augustin Alexa, Eva Rangheţ, Leontin Sălăjan, Ilie Drăgan, Maxim Ciura, Ion Bănuţă, George Bianu sowie der Rumäniendeutsche Stefan Klein (vgl. William Marin / Ion Luncan, Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României, [Zwei Jahrhunderte revolutionären Kampfes im Südwesten Rumäniens], Editura Facla, Timişoara 1984, S. 154).

[3] Mihai Fătu / Ion Spălăţelu, Die Eiserne Garde. Terrororganisation faschistischen Typs, Politischer Verlag, Bukarest 1975, S. 258-260.

[4] Marin / Luncan, a.a.O., S. 169. Als Quellen für ihre Ausführungen zitieren die Verfasser Kopien aus den Prozessakten der 1954 in einem „öffentlichen Prozess“ verurteilten Mörder, die im  Archiv des Banater Museum aufbewahrt werden, jeweils einen Artikel aus der Zeitung Scînteia vom 17. Oktober 1970 und der Zeitschrift Orizont vom 9. August 1973, sowie die auf S. 142 veröffentlichten Erläuterungen in der Monografie von Jenö Glück, Ocskó Teréz 1917-1940, Editura politică, Bucureşti 1978. Die Akten der drei Straftäter, die sich im Archiv des Landesrates für das Studium der Securitateakten (CNSAS) befinden, konnten bislang von uns noch nicht eingesehen werden.

[5] Einzelheiten zur Biografie von Chioreanu in: William Totok / Elena-Irina Macovei, Între mit şi bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România (Zwischen Mythos und Verharmlosung. Über die kritische Vergangenheitsbewältigung, Ion Gavrilă Ogoranu und den bewaffneten, antikommunistischen Widerstand in Rumänien), Editura Polirom, Iaşi 2016, S. 18 ff.

[6] Ljubivoje Cerović, Sârbii din România. Din evul mediu timpuriu până în zilele noastre, (Die Serben aus Rumänien. Seit dem frühen Mittelalter bis in die Gegenwart), Traducere din limba sârbă: Ivo Muncian, Ediţie îngrijită de: Ljubomir Stepanov, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2005, S. 165; Andrei Udișteanu, „Femei de pază la porțile »Gulagului« românesc”, in Evenimentul zilei, 1. Juni 2009; Mircea Rusnac, Torţionara Vida Nedici (Die Henkerin Vida Nedici), in: Mircea Rusnac Blog (letzter Zugriff, 2. Juli 2016).

[7] Nestor Chioreanu, Morminte vii (Lebende Gräber), Vorwort und herausgegeben von Marius Cristian, Institutul European, Iaşi, 1992, S. 119-123.



***

[5 iulie 1954. Adresă de la Regionala Timişoara către gen. lt. Gheorghe Pintilie, din Bucureşti, locţiitor al ministrului de interne, semnat şeful Dir. Regionale, lt. col. Aurel Moiş, şi şeful de cadre, lt. Ioan Lacatiş, care însoţeşte un referat în care se recomandă aprobarea trimiterii căpitanului Ernest Deitel în concediu, într-o staţiune balneară]


Ministerul Afacerilor Interne[1]
Dir. Regională Timişoara
Serviciul Cadre
Nr. B./1/51.877 din
5 iulie 1954

Ministerul AFACERILOR INTERNE
CABINETUL TOV. LOCŢIITOR MINISTRU
GENERAL LOCOT. PINTILIE GHEORGHE

BUCUREŞTI

Alăturat vă înaintăm un referat de cunoaştere privitor la Tov. Cpt. de Securitate DEITEL ERNEST, locţiitor şef serviciu la Serviciul VIII cu propunerile noastre de a pleca împreună cu soţia la o staţiune balneară.
Totodată anexăm şi referatul susnumitului prin care solicită cele menţionate mai sus.

ŞEFUL DIR. REGIONALE          ŞEFUL SERVICIULUI CADRE
LT. COLONEL                   LOCOTENENT

(ss) MOIŞ AUREL               (ss) LACATIŞ IOAN


Conc: K.I.
Dact. S.E.
Ex.1. M.A.I.
Ex. 2 M.A.I. Tms

ACNSAS, Cadre D-102, f. 375



[1] Document dactlilografiat. În partea stîngă a paginii, menţiunea scrisă cu cerneală: „15.VII. 1954, Clasat la dosarul personal. Semnătura: indescifrabilă“.


***

[2000/2010: Ernest Deitel als Modell für Major Aron Blau, gespielt von Udo Schenk in der Verfilmung des Romans von Eginald Schlattner, Rote Handschuhe / Mănuşi roşii, Regie: Radu Gabrea, 2010]


[2000/2010: Ernest Deitel ca model pentru personajul maiorul Aron Blau, jucat de Udo Schenk în ecranizarea romanului lui Eginald Schlattner, Rote Handschuhe / Mănuşi roşii, regie: Radu Gabrea, 2010] 












[11. April 1951. Autobiografie von Ernest Deitel, Auszüge]



[11 aprilie 1951. Autobiografia lui Ernest Deitel, fragmente]


Autobiografie[1]

Subsemnatul DEITEL ERNEST, născut la 30 Aprilie 1927, în comuna Uzgorod, Regiunea sub Carpatină URSS (fost: Cehoslovacia), posed ca studii 8 clase de liceu şi Bacalaureat, total 12 ani. Sunt de naţionalitate evreu, cu serviciul militar nesatisfăcut, ctg. 1949, de profesiune contabil, m-am pregătit să fiu jurist şi economist. 
[...]
În luna Martie 1948 am fost chemat la Securitate la tov. Cpt. SCHNELLBACH, în prezent la Serviciul Contra Informaţii Oradea, care din însărcinarea tov. Col. MOIŞ şi cu aprobarea Cadrelor Partidului m-a scos pentru a colabora în problemele Biroului II, fapt ce am şi făcut până în 14 Februarie 1949, când am fost încadrat ca Sublocotenent la Securitatea Timişoara.
Despre activitatea mea cât şi despre mine în această perioadă, pot da relaţii: tov. Lt. Col. MOIŞ, tov. Cpt. SCHNELLBACH MARTIN.

[...] 


Parteistrafen wurden gegen mich nicht verhängt, verurteilt und verhaftet war ich nicht, Zionist war ich nicht.
Hier möchte ich noch anführen, dass ich mich im Jahr 1945 der vom Kreiskomitee des VKJ bekanntgegebenen Auflösung des VKJ widersetzt und dabei [...]mehrere im Saal anwesende Genossen auf meine Seite gezogen hatte, wofür ich vom Regionalkomitee des VKJ scharf kritisiert wurde. Ich wurde unter diesen Umständen Parteimitglied, aber war innerhalb der Organisation der Fortschrittlichen Jugend[2] überhaupt nicht tätig.

            ACNSAS, Cadre MAI D-102, ff. 79-85 (aici, ff. 79, 83, 84, 85)



[1] Im maschinengeschriebenen Text fett. Alle folgenden fett geschriebenen Wörter entsprechen den Hervorhebungen im Original. Kursiv geschriebene Wörter entsprechen den nachträglich, mit einem Stift vorgenommenen Unterstreichungen. Diese stammen von Offizieren, die das Material gelesen haben Der vollständige Text erscheint 2017 in der Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik

[2]  Rum: Organizaţia Tineretului Progresist (O.T.P.R.)  

***

[Undatiert. Wahrscheinlich 1952. Dunkle Flecken in der Akte von Martin Schnellbach. MAI Regiunea Timişoara, Serviciul cadre / Ministerium des Innern Region Temeswar; Dokument unterzeichnet vom Chef der Regionsabteilung, Oberstleutnant Aurel Moiş und dem Chef der Personalabteilung, Leutnant Ioan Lacatiş; Auszug]

[Nedatat. Probabil 1952. Pete negre în dosarul lui Martin Schnellbach. MAI Regiunea Timişoara, Serviciul cadre, document semnat de şeful direcţiei regionale, lt. col. Aurel Moiş şi şeful serviciului cadre, lt. Ioan Lacatiş; fragment]



ACNSAS, MAI 64, f. 21.
1957. Abiturzeugnis - diploma de maturitate, ACNSAS, MAI-Cadre 64, f .584






Ioan Iancu / Martin Schnellbach


Noroi și stele


Editura Facla


Timișoara



 1978
Dr. William Marin, „Zeugnis-Wert für Banat-Geschichte. Zu dem Buch »Noroi şi stele« von Ioan Iancu und Martin Schnellbach“, in: Neue Banater Zeitung, 25. Juli 1978


***



[10. Dezember 2000. Nikolaus Schmidt, 1961 einer der Mitangeklagten im so genannten Reb-Weresch-Prozess, der zu einer Gefängnisstrafe von 6 Jahren verurteilt worden war, beschreibt in seinen auszugsweise veröffentlichten Erinnerungen, eine Begegnung mit dem politischen „Verhörspezialisten”, Oberstleutnant Martin Schnellbach]

[10 decembrie 2000. Nikolaus Schmidt, unul dintre co-acuzaţii, în aşa numitului proces Reb-Weresch, din 1961, care a fost condamnat la 6 ani de închisoare, descrie în amintirile sale, publicate parţial, o întîlnire cu specialistul în anchete penale, lt. col. Martin Schnellbach]

„[...] Am 23. August, dem Nationalfeiertag, hörten wir in unserer Kellerzelle die Marschmusik und den Lärm auf der Straße. Am Abend wurde ich abgeholt. Als man mir die Brille abnahm, stand ich in einem großen, mit einem Lüster beleuchteten Raum. An einem mit rotem Tuch bedeckten Tisch saß Oberstleutnant Martin Schnellbach, der Chef der Securitate und mein Anchetator (Untersuchungsrichter), Oberstleutnant Sorbun (!)[1], beide in ihren Paradeuniformen, und hießen mich auf einem Stuhl Platz nehmen. Schnellbach begann: »Heute ist Feiertag, die Musik spielt, die Leute freuen sich, essen und trinken, nur bei Dir zu Hause trauern und weinen Deine Frau und die Kinder, fünf an der Zahl, über ihren Mann und Vater, der ein Landesverräter ist, nicht die Wahrheit sagt, über die Gruppe der Regimegegner, mit denen er verkehrt, nicht an die Not seiner Familie, seiner Kinder denkt, die wegen ihm von der Universität verstoßen werden.« Wenn ich aber die Wahrheit über die staatsfeindlichen Gespräche meiner Mitangeklagten sagen würde, könnte ich als Zeuge entlassen werden. So sägten sie auf meinen Nerven und hofften, mich mürbe zu machen. Ich aber musste weinen und brachte kein Wort über die Lippen. Ich wusste auch nichts zu sagen, denn alle Anschuldigungen waren Lügen. Nach einer langen, erdrückenden Pause wurde ich in meine Zelle geführt. Mein Anchetator rief mich noch oft zum Verhör, las mir vor, was andere aus unserer Gruppe aussagten und ich nicht glauben konnte. Oft lag auf seinem Tisch ein Gummiknüppel, mit dem er drohte. Geschlagen aber hat er nicht. [...]” 


„Der Temeswarer Schauprozess von 1961. Aus den Erinnerungen von Nikolaus Schmidt (†), einem der Betroffenen”, Teil I, in: Banater Post, 45. Jg, Nr. 23.-24, 10. Dezember 2000, S. 7. Vgl. den ungekürzten Abschnitt im Manuskript, S. 144-145. Kopie der Erinnerungen im Archiv des Verfassers, W.T.[2]




[1] Richtig: Oberleutnant (so auch im Manuskript, S. 144), Aurelian Şorban (vgl. ACNSAS, P 012290, vol. 1, Bl. 217-293, Bl. 220).
[2] Der 2. Teil der Erinnerungen: „Der Temeswarer Schauprozess von 1961. Aus den Erinnerungen von Nikolaus Schmidt (†), einem der Betroffenen“, Teil II, in: Banater Post, 46. Jg., Nr 1, 5. Januar 2001, S. 8. 

***

(2) 


[31. März 1958. Beurkundung des Todes von Coloman Müller, ein prominentes Mitglied der linksgerichteten rumänischen Gewerkschaftsbewegung und Opfer systematischer Überwachungs- und Schikanierungsmaßnahmen der Securitate]


[31 martie 1958. Adeverinţa de deces a militantului sindical de stînga din România, etnicul german Coloman Müller, o victimă a şicanelor sistematice ale Securităţii] 


ACNSAS, I 1000726, Bl. 2

Coloman Müller: 

Die andere Seite
2. Teil, 

Verlag Artpress,


Temeswar 2002, 

515 Seiten. 


***


[15. April 1955. Überwachung von Koloman Müller. Genehmigt von Referatsleiter Hauptmann Paul Sterescu. Auszüge aus seiner Akte]

[15 aprilie 1955. Supravegherea lui Koloman Müller, aprobată de şeful biroului, cpt. Paul Sterescu. Fragmente din dosar] 




ACNSAS, I 1000726, f. 17.



ACNSAS, I 1000726, f. 18.





[19. Mai 1957. „Marta” informiert den Securitateleutnant Ioan Petre über die Weigerung Koloman Müllers - der in verschiedenen Dokumenten als „rechter Sozialdemokrat”, „Abweichler” und „Trotzkist” bezeichnet wird - einen von der RAP-Leitung vorbereiteten Propagandartikel zu unterschreiben, nachdem ihm die politische Rehabilitierung versprochen worden war]


[19 mai 1957. „Marta” îl informează pe lt. Ioan Petre despre refuzul lui Koloman Müller – calificat în documente drept „devaţionist” şi „social-democrat de dreapta” - de a semna un material propagandistic, pregătit de conducerea P.M.R. după ce i s-a promis „reabilitarea” politică în urma acuzaţiilor de troţchism] 
ACNSAS, I 1000726, ff. 3-3v


[14. Januar 1989. William Marin, Die letzten Lebensjahre. "Es waren viele schwere Tage..." - Episoden aus dem Leben und Wirken des Arbeiterführers Koloman Müller (8), in: Neuer Weg, 14.1.1989, S. 3. AUSZUG]

[14 ianuarie 1989. Finalul unui articol semnat de William Marin: Die letzten Lebensjahre. "Es waren viele schwere Tage..." - Episoden aus dem Leben und Wirken des Arbeiterführers Koloman Müller (8), în: Neuer Weg, 14.1.1989, p. 3.]


***



Marin, William /Luncan, Ion: Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României, (Zwei Jahrhunderte revolutionären Kampfes im Südwesten Rumäniens), Editura Facla, Timişoara 1984.





Hier auch zwei Rezensionen aus der rumäniendeutschen Presse des Jahres 1985 und demnächst Einzelheiten bezüglich der Verwandlung von R.H. [... de profesie educatoare, care în trecut a făcut parte din DJ, organizaṭie a tineretului fascist german, iar anturajul în această perioadă l-a avut format din elemente fasciste ... - 1952,  ACNSAS ]  aus einem Mitglied der Jugendorganisation der Nazis, der sogenannten DJ, in eine kommunistische Untergrundkämpferin.  
NBZ, 16. April 1985, S. 3
NW, 20. April 1985, S. 4


***



[Die schwäbische Landsmannschaftspresse über William Marin in den 1980-er Jahren]

[Presa repatriaţilor şvabi din Germania despre William Marin, în anii 1980]  



Geschichte und Parteiideologie
[...]
Beiträge zur Geschichte der Banater Schwaben liefert auch Dr. William Marin. Der Temeswarer Familie Ziegenblatt entstammend, hat Marin zu wiederholten Malen auch in der ‚Neuen Banater Zeitung’ geschrieben, veröffentlichte 1978 eine 172 Seiten starke Broschüre in rumänischer Sprache über die ‚Vereinigung von 1918 und die Stellung der Banater Schwaben’ und hat jetzt eine Arbeit in deutscher Sprache, die ‚Kurze Geschichte der Banater Deutschen’, abgeschlossen. Aus Anlaß seiner Ernennung zum "Ersten Professor für Geschichte im Universitätszentrum Temeswar" veröffentlichte Eduard Schneider am 23. 7. in NBZ ein Gespräch, das er mit Marin führte. Auf die Frage, warum er sich eingehend mit der Nationalitätenfrage des Banates beschäftige und warum er einen Teil seiner Arbeiten in deutscher Sprache schreibe, führte Marin u. a. aus: ‚Die bisherige Forschung hat einzelnen Nationalitäten gegolten, welche separat studiert wurden. Meine Absicht war und ist es, die bestehenden Beziehungen hervorzuheben, ihre Entwicklung und Vertiefung, die kulturellen Interferenzen und die schrittweise Verbrüderung. Ich muß hier auch etwas darüber sagen, daß die Entwicklung dieser Beziehungen keine lineare war, es gab oft Schwierigkeiten, auch Spannungen, aber die geschichtliche Tendenz war die Entwicklung dieser Beziehungen, da Faktoren, welche zur Verbrüderung geführt haben, stärker waren als die entgegengesetzten. ... Die Tätigkeit der fortschrittlichen Kräfte hat bewirkt, daß „die Annäherung die Haupttendenz war und ist. Diese Tendenz wurde vorherrschend in der sozialistischen Epoche der Banater Geschichte’. Ein anderer Grund sei ‚persönlicher Natur, da ich selbst einer mitwohnenden Nationalität angehöre, welche in der Vergangenheit beide Aspekte kennengelernt hat, auch die schönen Seiten des Zusammenlebens, aber auch die Schattenseiten, hauptsächlich in der Periode des faschistischen Hasses und später in der Periode dogmatischer stalinistischer Fehlentscheidungen. Diese Perioden gehören der Geschichte an, aber sie haben Spuren zurückgelassen, und meiner Meinung nach müssen sie studiert, nicht übergangen werden.’ ‚Hinzu kommt, daß meine Frau eine Deutsche ist, eine geborene Loch, und die Tatsache, daß ich in den letzten Jahren viel geschrieben habe, erklärt sich auch aus den günstigen Bedingungen, die mir meine Lebensgefährtin geschaffen hat. Ich verdanke auch viel meiner Mutter, welche eine gebildete Frau ist und viel Interesse und Verständnis für Geschichte hat.’
[...]
„Geschichte und Parteiideologie”, in: Banater Post, 25.Jg., Nr. 9, 15. September 1980, S. 2.

***

[...]
Eine Geschichte der Banater Schwaben.
Ausgedruckt ist der 240 Seiten umfassende Band Dr. William Marins ,Kurze Geschichte der Banater Deutschen', in der Ubersetzung von Vilma Michels. Das Faclabuch ist eine in wesentlichen Punkten erweiterte Fassung der vom Autor im selben Verlag veröffentlichten Studie ,Unirea din 1918 şi poziţia şvabilor bănăţeni’. Es stellt die Geschichte dieser Bevölkerungsgruppe angefangen von der Ansiedlung dar, geht auf die Traditionen gemeinsamen Kampfes aller Banater für nationale und soziale Emanzipation, auf politische Strömungen innerhalb der schwäbischen Bevölkerung nach dem ersten Weltkrieg ein, behandelt die Ereignisse um das entscheidende Jahr 1919 und verfolgt die rumänisch-schwäbischen Beziehungen bis in unsere Tage, Schluß bemerkungen und ein umfangreicher kritischer Apparat - Anmerkungen, Dokumente, Namensregister - beschließen den Band, der von Iosif Iovanescu betreut sowie mit Bildmaterial von Luzian Geier und Josef Pommersheim illustriert wurde. (NBZ, 23. 12.)

K.H., „Geschichte als Wissenschaft und Propaganda”, in: Banater Post, 26. Jg., Nr. 2, 15. Februar 1981, S. 2-13 (hier S. 2).





***


(3)



[24. November 1981. Georg Hromadka, 1911-1985, einflussreicher rumäniendeutscher Linker in der Arbeiterbewegung, Gewerkschafter und Sozialist, Opfer des Stalinismus, beantragt die Entlassung aus der rumänischen Staatsbürgerschaft] 


[24 noiembrie 1981. Georg Hromadka, 1911-1985, etnic german din România, un militant al stîngii în cadrul mişcării muncitoreşti, sindicalist, socialist, victimă a stalinismului, adresează autorităţilor române un memoriu în care-şi exprimă dorinţa de a renunţa la cetăţenia română] 


Georg Hromadka, Kleine Chronik des Banater Berglands. Nachwort von Heinrich Lauer (Scurtă cronică a Banatului montan. Postfaţă de Heinrich Lauer), Verlag Südosteudeutsches Kulturwerk, München 1993 [traducere în limba română de Werner Kremm, 1995], pp. 118-119.


1948 (Extras din Fişa matricolă penală a lui Hromadka: „a mai fost condamnat la 3 ani ... pentru activitate antifascistă“ – în 1943, în timpul dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu)



Efigii. Georg Hromadka, omagiat la Reşiţa, alături de sindicalistul Iosif Musteţiu (1898-1983) (Foto: William Totok, 24.6. 2012)





Urmează, în curînd, materiale inedite legate de moartea lui Hans Blaßmann din Lenauheim, ucis, în 1944, în clădirea liceului timişorean „Banatia“ pentru că a refuzat să mai participe la război, alături de formaţiunile Waffen-SS. În acest context, vom publica şi unele documente legate de procesul Reb-Weresch, din 1961.

Demnăchst unbekannte Dokumente über den Tod von Hans Blaßmann aus Lenauheim, der 1944 in der Temeswarer „Banatia“ ermordet wurde, weil er sich geweigert hatte, weiterhin in der Waffen-SS zu dienen und am Krieg teilzunehmen. Im gleichen Zusammenhang, veröffentlichen wir auch Dokumente zum Prozess Reb-Weresch, 1961



Tatort Prinz-Eugen-Schule / Banatia  in Temeswar (heute Hochschule für Medizin). Hier wurde Hans Blaßmann 1944 ermordet - Locul crimei – Şcoala Prinţul Eugen (de Savoia) / Banatia din Timişoara (astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”). Aici a fost ucis Hans Blassmann, în 1944.


Foto: Südostdeutsche Tageszeitung, 11.7.1943, S. 11



Zum gleichen Thema - Links:

Deutsche Securitateoffiziere – Ofiţeri de Securitate germani

„Gică” von Radio Temeswar - „Gică” de la Radio Timişoara


Aktualisiert - actualizat, 25. 3. 2017