10.08.2016

Martin Schnellbach



Martin Schnellbach (1912-1984) 


(1) 





RFI, 18.6. 2015

Etnici germani în Securitate

Potrivit unei statistici din 1948, privind componenţa etnică a Securităţii, dintr-un total de 3973 de cadre, numai 5 erau germani. 3334 erau români, 338 evrei, 247 maghiari, 24 ruşi, 13 iugoslavi, 5 cehi, 3 bulgari, 3 armeni şi 1 italian.






Col. Martin Schnellbach. Foaie de serviciu, 20 iulie 1964, ACNSAS, MAI 64, f. 2 
ibidem, f. 11


***



[8 decembrie 1948. Autobiografia lui Martin Schnellbach. Fragment]

[8. Dezember 1948. Autobiografie von Martin Schnellbach. Auszug]


Schnellbach Martin[1]
8 Decemvrie 1948

AUTOBIOGRAFIE

M-am născut în ziua de 6 Noemvrie 1912, în comuna Lipova Jud. Timiş, fiul lui Martin, de profesie tâmplar, şi Rozalia, de profesie casnică.
În anul 1921, de când aveam 9 ani, am rămas orfan de tată împreună cu cei 6 fraţi ai mei, rămânând fără nici un sprijin.
Sunt absolvent a 4 clase primare făcute în comuna Lipova, şi 3 clase de ucenic.
În anul 1922 am intrat ca salahor la fabrica de Cărămidă Popovici din Lipova unde am lucrat până în luna Februarie 1925, când am intrat ca ucenic în fabrica de Mobile, Grünbaum Mihai, din Lipova, în anul 1928 am eşit muncitor calificat şi am continuat ca să lucrez la fabrica de mai sus [până] în anul 1932. Menţionez ca de acolo mă cunosc următorii. Kiss Francisc, în prezent în comuna Săvărşin, Eberhard Gedeon, Bauer Iosif, toţi din Arad, Laux Mihai, în prezent cu serviciu la Domeniile Proşteni, (P. Neamţ), Lenert Nicolae, în prezent în Lipova, Weber, din Aradul Nou, etc. Aceste persoane au fost arestat[e] în anul 1922, pentru activitate comunistă, dela care am primit o oareşcare educaţie marxistă.
În anul 1932 am intrat ca să activez în U.T.C.[2] prin Tov. Grünwald Ioan, croitor din comuna Radna, unde am activat până în anul 1933 cu următorii Tov. Meygeri[3] Tiberiu, tâmplar, Meyer Francisc, strungar, Unten Ştefan, tâmplar, Unten Nicolae, zis Mişi, tâmplar, Kolar Petru, zis Ioan, tâmplar, Molnar Ştefan, dogar, Klein Mihai, croitor, toţi din Lipova. [...]
ACNSAS, MAI Cadre 64, f. 65




[1] Document dactiligrafiat, 4 pagini.
[2] Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia de tineret a P.C. din România.
[3] Probabil: Megyeri.

(Explicaţiile din notele de subsol: William Totok)

Weitere Lebensbeschreibungen von Securitateoffizieren sind in der gedruckten Ausgabe der Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Nr. 1-2, 2016, erschienen. 

***
[5 august 1949. Autocritica lui Martin Schnellbach]

[5. August 1949. Selbstkritik von Martin Schnellbach]


AUTOCRITICĂ[1]

Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, de profesiune tâmplar, actualmente Căpitan de Securitate la Dir. Reg. a Securităţii Poporului din Timişoara.
În timpul activităţii mele ce am depus în cadrul Uniunii Tineretului Comunist şi în cadrul Partidului Comunist Român, pe lângă părţile bune am avut şi nişte slăbiciuni.-
În primul rând în tot decursul muncii depuse nu am căutat deajuns să-mi ridic nivelul politic şi ideologic, afară de aceasta nu am căutat să i-au(!) parte activă la şedinţele organizaţiei de bază – punând pe primul plan munca profesională, considerând şi această muncă politică, fiind împletită una cu cealaltă.-
Trăiesc foarte retras şi modest.
Toate acestea slăbiciuni ale mele provin din faptul că am fost foarte sărac şi nici nu am umblat în anturajul persoanelor mai bine situate, treind de copil retras, educaţia fiind primită şi dela părinţi.
Nu am posedat bine limba română pentru care fapt am fost timid de a lua parte la discuţii colective.
Îmi i-au(!) următorul angajament în faţa Partidului Muncitoresc Român, de a mă debarasa de toate slăbiciunile pe care le am.
Să caut necontenit de a-mi ridica nivelul politic şi cu aceasta şi profesional, studiind materialul marxist-leninist şi a lua parte activă la Şedinţele Organizaţiei de bază şi profesională precum şi de a împărtăşi tovarăşilor mei din colectivul de muncă cunoştinţele politice şi profesionale pe care le posed, ajutându-i să-şi ridice şi ei nivelul politic şi profesional cât mai mult.

Timişoara 5 August 1949

(ss) Schnellbach Martin
  
ACNSAS, MAI 64, ff. 141




[1] Material dactilografiat.


***


[6 septembrie 1950. Autobiografia lui Martin Schnellbach. Fragment]

[6. September 1950. Autobiografie von Martin Schnellbach. Auszug]


AUTOBIOGRAFIE[1]


Subsemnatul SCHNELLBACH MARTIN, născut la 6 Noembrie 1912 în com. Lipova, Jud. Timiş, fiul lui Martin şi Rozalia.
Tatăl meu era de profesiune tâmplar, avere nu a avut, nu ştiu daca a făcut politică, fiindcă eram în etate de 9 ani când a decedat.
Mama, de profesiune casnică, însă din cauza lipsurilor a lucrat ca salahor la munca câmpului. Politică nu a făcut.

Am 6 fraţi şi surori, după cum urmează:

1.- Schnellbach Josefine, căsătorită cu Nini Vasile, de profesiune croitoreasă, politică nu a făcut, soţul ei făcea înainte de 23 August 1944, adică până în 1938, politică P.N.Ţ. Are un copil în etate de 17 ani, elev (soţul sorei mele a decedat în anul 1948). Avere are o jumătate [de] casă. Era de profesiune măcelar.

2.- Schnellbach Elisabeta, decedată în anul 1945-1946, de profesiune servitoare de mic copil.

3.- Schnellbach Petru, născut în anul 1910, de profesiune muncitor tâmplar, în anii 1935-1936 a început să activeze pe linie sindicală şi a Partidului, având legătură cu un anume Toth, Bauer Iosif, Gälls[2], toţi de profesiune tâmplari din Arad şi cu soţia frizerului Nagy din Lipova, croitor Klein Mihai, tot din Lipova. În anul 1945 Ianuarie a fost dus la muncă în U.R.S.S. de unde s-a întors în anul 1948 şi în prezent lucrează ca tâmplar la vechiul său loc în comuna Râşnov P. Neamţ, unde era şi în timpul războiului mobilizat pentru lucru. Nu a fost în S.S. În prezent nu ştiu dacă este în Partid, pentru că în 1948 nu s’a[u] mai primit membrii. Trăieşte în concubinaj cu o româncă, Lucreţia, care şi ea a plecat voluntar cu el la muncă în U.R.S.S. Nu au nici o avere.

4.- Schnellbach Rozalia, născută în anul 1914, de profesiune casnică, fostă servitoare, căsătorită cu Franck Iosif, de profesiune tinichigiu la C.F.R. Timişoara, au fost membrii în G.E.G., în prezent membri în P.M.R. Au doi copii de circa 10-12 ani, avere nu au. De ani de zile nu am corespondat cu ei, iar în ultimul timp vorbim numai dacă ne întâlnim incidental pe stradă, nu frecventăm locuinţa.[3]

5.- Schnellbach Augusta, născută în anul 1916-17, de profesie a fost servitoare, căsătorită cu arhitectul Gubar, cu domiciliu în Satu Mare, nu ştiu dacă au făcut sau fac în prezent politică. Nu i-am văzut din anul 1936 şi nici nu am corespondat cu ei, adică pe soţul ei nu l’am văzut niciodată. Ştiu că au un copil.[4]

6.- Schnellbach Iosif, născut în anul 1919, de profesiune frizer, căsătorit cu Marx Piroska, în anii 1935-1936 s’a încadrat în U.T.C. unde a activat până în 1941 când a fost încorporat ca recrut la Reg. Anti-Aerian din Bucureşti; la S.S. nu a fost, pe frontul de răsărit nu a fost; după 23

f. 71

August 1944 s’a dus pe frontul de vest, până în Ungaria-Cehoslovacia, fiind decorat cu ordinul sovietic; s’a desconcentrat în toamna anului 1945, fiind bolnav, câteva luni de zile stând la spital. În anul 1946, după ce s’a făcut mai bine, a intrat în câmpul muncii ca muncitor-frizer în comuna Radna, Jud. Arad, unde a început să activeze pe linie de sindicat, până în anul trecut când a fost chemat la D.R.S.P. Timişoara, unde este şi în prezent. Nu este membru de Partid, deoarece în 1946 nu au fost primiţi membrii de Partid persoane de origine germană.[5]

Ca rude mai apropiate am după cum urmează:

[...]

ACNSAS, MAI 64, ff. 71-88 (aici: ff. 71-72)




[1] 17 pagini dactilografiate. Scris de mînă, în partea dreapta a filei: „25.IX 950. Tov. Wachsblatt (?) se deleagă cu verificarea completă şi temeinică a cpt. Şnellbach M. Termen 15 Oct. 950. (ss) Fuchs.
[2] Se referă, de fapt, la Filip Geltz (scris uneori şi: Philipp Geltz), n. 2 februarie 1901 în Aradul Nou, decedat 16 septembrie 1994 la Bucureşti. Geltz, de meserie tîmplar, a activat în P.C.R.-ul din ilegalitate; între anii 1933 şi 1936 şedere la Moscova (Hotel Lux – unde erau cazaţi activiştii emigranţi ai Kominternului), după ce se-ntoarce în România va fi condamnat, în 1942, pentru activitate comunistă. În 1945, deportat ca etnic german în U.R.S.S. de unde se-ntoarce în 1946. În 1949 este unul dintre liderii Comitetului Antifascist German din România (Deutsches Antifaschistisches Komitee - DAK). Din 1956 pînă-n 1957 ministru al Gospodăriilor Comunale și Industriei Locale; membru al M.A.N.(parlament), vicepreşedinte Centrocoop, după 1968 face parte din conducerea Consiliului Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană din R.S.R.
[3] Pasaj marcat cu creion chimic, în stînga, cu o linie orizontală şi cu semnul întrebării
[4] Pasaj marcat, în stînga, cu semnul întrebării.
[5] Pasajul cursiv, subliniat în text cu creion chimic.
(Explicaţiile din notele de subsol: William Totok)


[Ebenda. Noch ein Auszug aus der gleichen Autobiografie und ein Gedicht von Elisabeta Luca auf Ana Pauker] 

[Ibidem. Încă un extras din autobiografia lui Schnellbach şi o poezie semnată de Elisabeta Luca dedicată Anei Pauker]


[...] În anul 1939 mi s’a făcut legătură cu soţia tov. Vasile Luca, care locuia la capătul tramvaiului 5, la Dorobanţi, cu care am continuat să activez pe linia Ajutorului Roşu până în toamna anului 1940 când a plecat la soţul ei în Basarabia.[1][...]

f. 79

                                                                                                            ACNSAS, MAI 64, ff. 71-88 (aici: f. 79)



[1] Nu este clar la cine se referă autorul autobiografiei. Vasile Luca (1898-1963) s-a căsătorit în 1943, la Moscova, cu Elisabeta (fosta soţie a lui Avram Vaisman, ortografiat şi Weissmann). Elisabeta Luca s-a născut în 1909, purtînd numele de Betty Birman; Birnbaum după Lavinia Betea şi potrivit ziarului Adevărul şi unei note biografice din culegerea de documente privind minoritatea evreiască din România ( cf. Andreea Andreescu, Lucian  Nastasă, Andrea Varga [ed.]: Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România [1945-1965]. Cu un cuvânt înainte de Liviu Rotman, Centrul de resurse pentru Diversitate etnoculturală, Cluj, 2003, p. 166 şi Laurenţiu Ungureanu, Radu Eremia, „Apostolii lui Stalin: evanghelia comunistă după Vasile Luca, ministrul de Finanţe cu şase clase“, în: Adevărul, 7 septembrie 2014. A se vedea alte detalii biografice: Lavinia Betea, „Elisabeta Luca – o femeie pe frontul din Spania“, în: Jurnalul Naţional, 17 mai 2005 şi în: Lavina Betea – un site personal, 19 iulie 2015 - http: //betea.ro/index.php/2015/07/19/elisabeta-luca-o-femeie-pe-frontul-din-spania/). După eliminarea, în 1952, din conducerea superioară de partid şi apoi arestarea grupului de „devaţionişti de dreapta“, Ana Pauker (1893-1960) , Teohari Georgescu (1908-1976) şi Vasile Luca, Elisabeta Luca a fost arestată la data de 16 august 1952, două zile după reţinerea soţului său. A fost eliberată pe data de 19 octombrie 1954 şi reabilitată în 1968, alături de alte victime ale stalinismului, Lucreţiu Pătrăşcanu, executat în 1954, Vasile Luca, mort în puşcărie, Teohari Georgescu ş.a. (cf. Gheorghe Onişoru, Pecetea lui Stalin. Cazul Vasile Luca, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2014, pp. 27, 166).



                                                                                  

E. Luca, "Ana Pauker", în: Scânteia, 9 martie 1945 , p. 3

                                               

***

[9 septembrie 1950. Martin Schnellbach îşi completează autobiografia. Fragmente]

[9. September 1950. Martin Schnellbach vervollständigt seine Autobiografie. Auszüge]

Complectare la autobiografie

Prima oară am fost arestat de Gestapou în luna Decembrie 1943, când într’o zi am fost chemat la biroul Lt. Col. Leigerschmiedt, unde am găsit doi militari germani care m’au întrebat dacă eu sunt Schnellbach, eu i-am spus că da, la care ei au spus că mergem ca să măsurăm o lucrare, ceea ce s’a întâmplat şi în alte ocazii. După ce ne-am urcat în maşină am plecat şi ne-am coborât în faţa Hotelului Splendid(1) unde sub pază m’au preluat alţi doi militari şi m’au condus la Et. VI. 

[...]



După toate acestea înainte de a eşi dela cameră a spus, vezi că o să fie foarte prost dacă nu eşti sincer, i-am spus că altceva nu am de spus, după care a intrat un militar şi m’a scos afară şi m’a pus într’o cameră întuneric (sic) unde am stat 2-3 zile, după care a venit un tip şi a reflectat cu o lanternă în cameră şi m’a întrebat că cei(sic) cu mine şi cine sunt, de când şi dacă am mâncat ceva, i-am spus că de 3 zile şi nu am mâncat nimic, atunci m’a scos şi m’a dus în birou, unde mi-a dat ceva de mâncare, după care peste un scurt timp, circa 10-15 minute, am adormit şi m’au sculat şi m’au dus în mijlocul biroului, punând un reflector tare în faţa mea şi circa 5-6 indivizi m’au început să mă ancheteze, adică m’au întrebat de Schultz, spunând că el este arestat şi a spus totul, însă eu nu am spus altceva decât şi înainte, după care am fost bătut cu săculeţi, probabil cu nisip, de toţi acei prezenţi şi la un moment dat a intrat la uşă un ofiţer şi a ţipat că ce este aici şi m’a scos din birou, înjurându-i pe ceilalţi şi m’a condus în biroul de alături şi mi-a început să-mi vorbească frumos şi m’a sfătuit ca lui să spun totul şi că va fi bine, eu am spus că sunt nevinovat şi nu cunosc pe comunişti, ceeace poate şi el să vadă că Schultz ca un evreu nu o să facă politică şi mai ales cu mine, după aceasta m’a scos afară şi am fost introdus din nou în cameră întuneric unde mai târziu am simţit un miros şi mergînd în cameră puţin mai în colţ, am găsit un militar mort.
Am stat acolo până când s’a făcut ziua şi când am fost scos şi dus în birou unde era tot persoana care m’a anchetat la început şi m’a întrebat că ce este, nu m’am răsgândit şi vreau să fiu sincer, i-am spus că altceva nu pot spune. [...]


ACNSAS, MAI 64, ff. 232-235
____________________

(1) Între anii 1940-1944 în Hotelul „Splendid“ s-a aflat sediul serviciului secret de campanie, nazist, (Geheime Feldpolizei). Detalii în: Ottmar Traşcă, Relaţiile politice şi militare româno-germane, septembrie 1940-august 1944, Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, p. 386 ş.u.





[3 ianuarie 1954. Martin Schnellbach îşi completează autobiografia cu alte amănunte. Fragment]

[3. Januar 1954. Martin Schnellbach ergänzt seine Autobiografie mit weiteren Einzelheiten. Auszug]

3 Ianuarie 1954[1]

Date de complectare la autobiografia subsemnatului.

1./ După cum am arătat în autobiografia mea dată anterior, conform sarcinei de partid primită prin tov. Novac Eduard, tipograf, domiciliat în Bucureşti, strada Dobrovăţului nr. 2, şi tov Simonfi...........[2], de profesiune tîmplar, de circa 40-45 ani, în prezent la Budapesta, cari au fost legăturile superioare pe linie de partid, în luna Februarie 1941, m-am angajat ca muncitor tîmplar la misiunea aeriană germană din Băneasa-Bucureşti, cu scopul de a organiza acolo un nucleu ilegal de comunişti, cu ajutorul cărora să desfăşor lupta Partidului Comunist, în cadrul aeroportului, ca sabotaj, propagandă anti-războinică, strîngere de fonduri pentru ajutorul roşu etc.
Lucru ce am reuşit să fac, vezi autobiografia unde am arătat amănunţit activitatea mea, activitatea care chiar dela primele săptămîni a angajării mele a început şi a continuat pînă la plecarea mea din Bucureşti la Timişoara, în ziua de 25 Aprilie 1944.


[...]

Martin Schnellbach mărturiseşte că a aplicat în timpul unor cercetări metodele de anchetă preluate de la Gestapo, serviciul secret nazist care l-a interogat în 1943-44: „astăzi după o experienţă de 9 ani în materie poliţenească, ajung la concluzia că eventual nici nu am fost dus la Viena, ci doar urcat într-un avion şi plimbat chiar deasupra Bucureştiului, cu scopul de a mă deruta, metode pe care l-am folosit însăşi subsemnatul în unele cazuri, cît eram şeful secţiei de cercetări în Timişoara. Schnellbach a fost anchetat de către serviciul secret de campanie, nazist, Geheime Feldpolizei, ceea ce el nu ştia. Din cauza aceasta vorbeşte în textul său autobiografic despre Gestapo. 



Am transcris textul fără intervenţii stilistice, păstrînd toate greşelile, fără a le marca într-un fel sau altul. 


Schnellbach gibt zu, in seiner Tätigkeit als Ermittlungsbeamter der Securitate Methoden des Nazigeheimdienstes, der Gestapo (Geheime Staatspolizei) eingesetzt zu haben. Diese „Methoden“ lernte er 1943-44 kennen, als er von der Gestapo (in Wirklichkeit von der Geheimen Feldpolizei) im Bukarester Hotel „Splendid“ verhört wurde. 

ACNSAS, MAI 64, ff. 245 / 248




[1] Opt pagini dactilografiate. Fiecare pagină este semnată separat de către Schnellbach.
[2] Probabil că autorul nu şi-a adus aminte de prenumele persoanei, marcînd asta cu puncte cu scopul completării ulterioare. 


***

[Undatiert. Wahrscheinlich 1952. Dunkle Flecken in der Akte von Martin Schnellbach. MAI Regiunea Timişoara, Serviciul cadre / Ministerium des Innern Region Temeswar; Dokument unterzeichnet vom Chef der Regionsabteilung, Oberstleutnant Aurel Moiş und dem Chef der Personalabteilung, Leutnant Ioan Lacatiş; Auszug]

[Nedatat. Probabil 1952. Pete negre în dosarul lui Martin Schnellbach. MAI Regiunea Timişoara, Serviciul cadre, document semnat de şeful direcţiei regionale, lt. col. Aurel Moiş şi şeful serviciului cadre, lt. Ioan Lacatiş; fragment]



ACNSAS, MAI 64, f. 21.
1957. Abiturzeugnis - diploma de maturitate, ACNSAS, MAI-Cadre 64, f .584






Ioan Iancu / Martin Schnellbach


Noroi și stele


Editura Facla


Timișoara



 1978
Dr. William Marin, „Zeugnis-Wert für Banat-Geschichte. Zu dem Buch »Noroi şi stele« von Ioan Iancu und Martin Schnellbach“, in: Neue Banater Zeitung, 25. Juli 1978


***



[10. Dezember 2000. Nikolaus Schmidt, 1961 einer der Mitangeklagten im so genannten Reb-Weresch-Prozess, der zu einer Gefängnisstrafe von 6 Jahren verurteilt worden war, beschreibt in seinen auszugsweise veröffentlichten Erinnerungen, eine Begegnung mit dem politischen „Verhörspezialisten”, Oberstleutnant Martin Schnellbach]

[10 decembrie 2000. Nikolaus Schmidt, unul dintre co-acuzaţii, în aşa numitului proces Reb-Weresch, din 1961, care a fost condamnat la 6 ani de închisoare, descrie în amintirile sale, publicate parţial, o întîlnire cu specialistul în anchete penale, lt. col. Martin Schnellbach]

„[...] Am 23. August, dem Nationalfeiertag, hörten wir in unserer Kellerzelle die Marschmusik und den Lärm auf der Straße. Am Abend wurde ich abgeholt. Als man mir die Brille abnahm, stand ich in einem großen, mit einem Lüster beleuchteten Raum. An einem mit rotem Tuch bedeckten Tisch saß Oberstleutnant Martin Schnellbach, der Chef der Securitate und mein Anchetator (Untersuchungsrichter), Oberstleutnant Sorbun (!)[1], beide in ihren Paradeuniformen, und hießen mich auf einem Stuhl Platz nehmen. Schnellbach begann: »Heute ist Feiertag, die Musik spielt, die Leute freuen sich, essen und trinken, nur bei Dir zu Hause trauern und weinen Deine Frau und die Kinder, fünf an der Zahl, über ihren Mann und Vater, der ein Landesverräter ist, nicht die Wahrheit sagt, über die Gruppe der Regimegegner, mit denen er verkehrt, nicht an die Not seiner Familie, seiner Kinder denkt, die wegen ihm von der Universität verstoßen werden.« Wenn ich aber die Wahrheit über die staatsfeindlichen Gespräche meiner Mitangeklagten sagen würde, könnte ich als Zeuge entlassen werden. So sägten sie auf meinen Nerven und hofften, mich mürbe zu machen. Ich aber musste weinen und brachte kein Wort über die Lippen. Ich wusste auch nichts zu sagen, denn alle Anschuldigungen waren Lügen. Nach einer langen, erdrückenden Pause wurde ich in meine Zelle geführt. Mein Anchetator rief mich noch oft zum Verhör, las mir vor, was andere aus unserer Gruppe aussagten und ich nicht glauben konnte. Oft lag auf seinem Tisch ein Gummiknüppel, mit dem er drohte. Geschlagen aber hat er nicht. [...]” 


„Der Temeswarer Schauprozess von 1961. Aus den Erinnerungen von Nikolaus Schmidt (†), einem der Betroffenen”, Teil I, in: Banater Post, 45. Jg, Nr. 23.-24, 10. Dezember 2000, S. 7. Vgl. den ungekürzten Abschnitt im Manuskript, S. 144-145. Kopie der Erinnerungen im Archiv des Verfassers, W.T.[2]




[1] Richtig: Oberleutnant (so auch im Manuskript, S. 144), Aurelian Şorban (vgl. ACNSAS, P 012290, vol. 1, Bl. 217-293, Bl. 220).
[2] Der 2. Teil der Erinnerungen: „Der Temeswarer Schauprozess von 1961. Aus den Erinnerungen von Nikolaus Schmidt (†), einem der Betroffenen“, Teil II, in: Banater Post, 46. Jg., Nr 1, 5. Januar 2001, S. 8. 

***

(2) 


[31. März 1958. Beurkundung des Todes von Coloman Müller, ein prominentes Mitglied der linksgerichteten rumänischen Gewerkschaftsbewegung und Opfer systematischer Überwachungs- und Schikanierungsmaßnahmen der Securitate]


[31 martie 1958. Adeverinţa de deces a militantului sindical de stînga din România, etnicul german Coloman Müller, o victimă a şicanelor sistematice ale Securităţii] 


ACNSAS, I 1000726, Bl. 2

Coloman Müller: 

Die andere Seite
2. Teil, 

Verlag Artpress,


Temeswar 2002, 

515 Seiten. 


***


[15. April 1955. Überwachung von Koloman Müller. Genehmigt von Referatsleiter Hauptmann Paul Sterescu. Auszüge aus seiner Akte]

[15 aprilie 1955. Supravegherea lui Koloman Müller, aprobată de şeful biroului, cpt. Paul Sterescu. Fragmente din dosar] 




ACNSAS, I 1000726, f. 17.



ACNSAS, I 1000726, f. 18.





[19. Mai 1957. „Marta” informiert den Securitateleutnant Ioan Petre über die Weigerung Koloman Müllers - der in verschiedenen Dokumenten als „rechter Sozialdemokrat”, „Abweichler” und „Trotzkist” bezeichnet wird - einen von der RAP-Leitung vorbereiteten Propagandartikel zu unterschreiben, nachdem ihm die politische Rehabilitierung versprochen worden war]


[19 mai 1957. „Marta” îl informează pe lt. Ioan Petre despre refuzul lui Koloman Müller – calificat în documente drept „devaţionist” şi „social-democrat de dreapta” - de a semna un material propagandistic, pregătit de conducerea P.M.R. după ce i s-a promis „reabilitarea” politică în urma acuzaţiilor de troţchism] 
ACNSAS, I 1000726, ff. 3-3v


[14. Januar 1989. William Marin, Die letzten Lebensjahre. "Es waren viele schwere Tage..." - Episoden aus dem Leben und Wirken des Arbeiterführers Koloman Müller (8), in: Neuer Weg, 14.1.1989, S. 3. AUSZUG]

[14 ianuarie 1989. Finalul unui articol semnat de William Marin: Die letzten Lebensjahre. "Es waren viele schwere Tage..." - Episoden aus dem Leben und Wirken des Arbeiterführers Koloman Müller (8), în: Neuer Weg, 14.1.1989, p. 3.]


***



Marin, William /Luncan, Ion: Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României, (Zwei Jahrhunderte revolutionären Kampfes im Südwesten Rumäniens), Editura Facla, Timişoara 1984.





Hier auch zwei Rezensionen aus der rumäniendeutschen Presse des Jahres 1985 und demnächst Einzelheiten bezüglich der Verwandlung von R.H. [... de profesie educatoare, care în trecut a făcut parte din DJ, organizaṭie a tineretului fascist german, iar anturajul în această perioadă l-a avut format din elemente fasciste ... - 1952,  ACNSAS ]  aus einem Mitglied der Jugendorganisation der Nazis, der sogenannten DJ, in eine kommunistische Untergrundkämpferin.  
NBZ, 16. April 1985, S. 3
NW, 20. April 1985, S. 4


***



[Die schwäbische Landsmannschaftspresse über William Marin in den 1980-er Jahren]

[Presa repatriaţilor şvabi din Germania despre William Marin, în anii 1980]  



Geschichte und Parteiideologie
[...]
Beiträge zur Geschichte der Banater Schwaben liefert auch Dr. William Marin. Der Temeswarer Familie Ziegenblatt entstammend, hat Marin zu wiederholten Malen auch in der ‚Neuen Banater Zeitung’ geschrieben, veröffentlichte 1978 eine 172 Seiten starke Broschüre in rumänischer Sprache über die ‚Vereinigung von 1918 und die Stellung der Banater Schwaben’ und hat jetzt eine Arbeit in deutscher Sprache, die ‚Kurze Geschichte der Banater Deutschen’, abgeschlossen. Aus Anlaß seiner Ernennung zum "Ersten Professor für Geschichte im Universitätszentrum Temeswar" veröffentlichte Eduard Schneider am 23. 7. in NBZ ein Gespräch, das er mit Marin führte. Auf die Frage, warum er sich eingehend mit der Nationalitätenfrage des Banates beschäftige und warum er einen Teil seiner Arbeiten in deutscher Sprache schreibe, führte Marin u. a. aus: ‚Die bisherige Forschung hat einzelnen Nationalitäten gegolten, welche separat studiert wurden. Meine Absicht war und ist es, die bestehenden Beziehungen hervorzuheben, ihre Entwicklung und Vertiefung, die kulturellen Interferenzen und die schrittweise Verbrüderung. Ich muß hier auch etwas darüber sagen, daß die Entwicklung dieser Beziehungen keine lineare war, es gab oft Schwierigkeiten, auch Spannungen, aber die geschichtliche Tendenz war die Entwicklung dieser Beziehungen, da Faktoren, welche zur Verbrüderung geführt haben, stärker waren als die entgegengesetzten. ... Die Tätigkeit der fortschrittlichen Kräfte hat bewirkt, daß „die Annäherung die Haupttendenz war und ist. Diese Tendenz wurde vorherrschend in der sozialistischen Epoche der Banater Geschichte’. Ein anderer Grund sei ‚persönlicher Natur, da ich selbst einer mitwohnenden Nationalität angehöre, welche in der Vergangenheit beide Aspekte kennengelernt hat, auch die schönen Seiten des Zusammenlebens, aber auch die Schattenseiten, hauptsächlich in der Periode des faschistischen Hasses und später in der Periode dogmatischer stalinistischer Fehlentscheidungen. Diese Perioden gehören der Geschichte an, aber sie haben Spuren zurückgelassen, und meiner Meinung nach müssen sie studiert, nicht übergangen werden.’ ‚Hinzu kommt, daß meine Frau eine Deutsche ist, eine geborene Loch, und die Tatsache, daß ich in den letzten Jahren viel geschrieben habe, erklärt sich auch aus den günstigen Bedingungen, die mir meine Lebensgefährtin geschaffen hat. Ich verdanke auch viel meiner Mutter, welche eine gebildete Frau ist und viel Interesse und Verständnis für Geschichte hat.’
[...]
„Geschichte und Parteiideologie”, in: Banater Post, 25.Jg., Nr. 9, 15. September 1980, S. 2.

***

[...]
Eine Geschichte der Banater Schwaben.
Ausgedruckt ist der 240 Seiten umfassende Band Dr. William Marins ,Kurze Geschichte der Banater Deutschen', in der Ubersetzung von Vilma Michels. Das Faclabuch ist eine in wesentlichen Punkten erweiterte Fassung der vom Autor im selben Verlag veröffentlichten Studie ,Unirea din 1918 şi poziţia şvabilor bănăţeni’. Es stellt die Geschichte dieser Bevölkerungsgruppe angefangen von der Ansiedlung dar, geht auf die Traditionen gemeinsamen Kampfes aller Banater für nationale und soziale Emanzipation, auf politische Strömungen innerhalb der schwäbischen Bevölkerung nach dem ersten Weltkrieg ein, behandelt die Ereignisse um das entscheidende Jahr 1919 und verfolgt die rumänisch-schwäbischen Beziehungen bis in unsere Tage, Schluß bemerkungen und ein umfangreicher kritischer Apparat - Anmerkungen, Dokumente, Namensregister - beschließen den Band, der von Iosif Iovanescu betreut sowie mit Bildmaterial von Luzian Geier und Josef Pommersheim illustriert wurde. (NBZ, 23. 12.)

K.H., „Geschichte als Wissenschaft und Propaganda”, in: Banater Post, 26. Jg., Nr. 2, 15. Februar 1981, S. 2-13 (hier S. 2).





***


(3)



[24. November 1981. Georg Hromadka, 1911-1985, einflussreicher rumäniendeutscher Linker in der Arbeiterbewegung, Gewerkschafter und Sozialist, Opfer des Stalinismus, beantragt die Entlassung aus der rumänischen Staatsbürgerschaft] 


[24 noiembrie 1981. Georg Hromadka, 1911-1985, etnic german din România, un militant al stîngii în cadrul mişcării muncitoreşti, sindicalist, socialist, victimă a stalinismului, adresează autorităţilor române un memoriu în care-şi exprimă dorinţa de a renunţa la cetăţenia română] 


Georg Hromadka, Kleine Chronik des Banater Berglands. Nachwort von Heinrich Lauer (Scurtă cronică a Banatului montan. Postfaţă de Heinrich Lauer), Verlag Südosteudeutsches Kulturwerk, München 1993 [traducere în limba română de Werner Kremm, 1995], pp. 118-119.


1948 (Extras din Fişa matricolă penală a lui Hromadka: „a mai fost condamnat la 3 ani ... pentru activitate antifascistă“ – în 1943, în timpul dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu)



Efigii. Georg Hromadka, omagiat la Reşiţa, alături de sindicalistul Iosif Musteţiu (1898-1983) (Foto: William Totok, 24.6. 2012)





Urmează, în curînd, materiale inedite legate de moartea lui Hans Blaßmann din Lenauheim, ucis, în 1944, în clădirea liceului timişorean „Banatia“ pentru că a refuzat să mai participe la război, alături de formaţiunile Waffen-SS. În acest context, vom publica şi unele documente legate de procesul Reb-Weresch, din 1961.

Demnăchst unbekannte Dokumente über den Tod von Hans Blaßmann aus Lenauheim, der 1944 in der Temeswarer „Banatia“ ermordet wurde, weil er sich geweigert hatte, weiterhin in der Waffen-SS zu dienen und am Krieg teilzunehmen. Im gleichen Zusammenhang, veröffentlichen wir auch Dokumente zum Prozess Reb-Weresch, 1961



Tatort Prinz-Eugen-Schule / Banatia  in Temeswar (heute Hochschule für Medizin). Hier wurde Hans Blaßmann 1944 ermordet - Locul crimei – Şcoala Prinţul Eugen (de Savoia) / Banatia din Timişoara (astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”). Aici a fost ucis Hans Blassmann, în 1944.


Foto: Südostdeutsche Tageszeitung, 11.7.1943, S. 11



Zum gleichen Thema - Links:

Deutsche Securitateoffiziere – Ofiţeri de Securitate germani

„Gică” von Radio Temeswar - „Gică” de la Radio Timişoara

Mr. Blau


Aktualisiert - actualizat, 12. 4. 2017